Concert pascal
MOPAN Suceava

Ziua de 2 aprilie aduce, an de an, în atenția societății nevoia de acceptare și integrare a zecilor de mii de copii români afectați de tulburarea de spectru autist.

De 9 ani, asociația Help Autism se alătură manifestărilor internaționale și marchează această zi prin evenimente de conștientizare și strângere de fonduri pentru cei 500 de copii cu autism, pe care îi susține în programe de terapie.

La fel ca în anii anteriori, ziua de 2 aprilie începe cu „Porți Deschise” în toate centrele asociației.
Astfel, toți cei dornici să cunoască „munca” unui copil autism, concretizată în mii de ore de terapie de recuperare, să-i cunoască pe părinții lor luptători și pe specialiștii care îi ajută să câștige lupta cu această tulburare sunt așteptați într-unul dintre cele patru centre Help Autism: Centrul Delea Nouă, Centrul Mălin, Centrul Casa Soarelui, Centrul Suceava, pentru a trăi o zi din viața unui copil cu autism. La ora 12:00, copiii asociației, alături de părinți, specialiști și vizitatori vor înălța sute de baloane albastre, culoarea simbol a autismului, transmițând împreună mesajul de conștientizare.

De la ora 18:00 și ora 19:00, în complexul comercial ParkLake, dansatorii școlii de dans Revolucion del Cuerpo alături de voluntari vor pune în scenă un flashmob, prin care vor spune povestea copiilor speciali și vor îndemna spectatorii să doneze pentru susținerea orelor de terapie de recuperare, de care fiecare copil cu autism are nevoie.

Pentru al treilea an la rând, la inițiativa Help Autism și în parteneriat cu Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Societatea Română de Radiodifuziune, Sky Tower, compania Globalworth, liderul pieței de birouri din România și Polonia, lumini albastre vor străluci în Capitală, în semn de solidaritate cu lupta copiilor cu TSA, în cadrul acțiunii „Noaptea Albastră a Autismului”, parte a mișcării mondiale „Light it Up Blue”. Clădiri simbol ale Bucureștiului au răspuns din nou apelului asociației și vor transmite mesajul conștientizării prin iluminarea fațadelor în albastru: Sediul creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București din Piața Lahovari, Sala Radio, clădirile Sky Tower, Globalworth Tower și Globalworth Campus, Teatrul Excelsior și Arcul de Triumf.

Seria evenimentelor de marcare a Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului a debutat duminică, 31 martie, cu deja tradiționalul „Suflet în Culori”, concertul caritabil de muzică clasică organizat în parteneriat cu Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură. La cea de-a șasea ediție, pe scena sălii Auditorium a MNAR a urcat ansamblul Imago Mundi, iar zeci de iubitori ai muzicii clasice au fost din nou alături de copiii și părinții asociației și au donat o ore de terapie.

Manifestări cu ocazia zilei de 2 aprilie vor avea loc și în țară. 52 de asociații și fundații și 26 de instituții publice, care fac parte din Rețeaua RO-TSA, înființată la inițiativa Help Autism în sprijinul copiilor cu autism, marchează ziua prin diverse acțiuni menite să informeze și să implice comunitățile locale.
Rețeaua RO-TSA vine în continuarea eforturilor depuse de către Asociația Help Autism, de a reuni un număr de organizații publice și neguvernamentale, cu atribuții în sfera tulburărilor de spectru autist, număr reprezentativ pentru fiecare regiune a țării. Rețeaua cuprinde 66 de ONG-uri și 67 de instituții publice, care au început colaborarea în vederea elaborării unei politici alternative la politicile publice care privesc persoanele afectate de autism și familiile acestora.

Și în regiunea Nord Est, vor fi organizate mai multe acțiuni cu prilejul Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului. Asociația Părinților Copiilor Cu Nevoi Speciale Suceava, Asociația Blijdorp Suceava, Asociația Educatorilor Suceveni, Asociația „îți Arăt Că Pot” Iași, Asociația „Zbor De Fluturi” Iași, Asociația „Surâsul Albastru” Iași, Asociația Părinților Copiilor Cu Autism Din Județul Botoșani, Asociația Papillon Clinique Bacău, Asociația „Suflete Albastre” Botoșani, Isj Neamț; Școala Profesională Specială Trinitas Târgu Frumos și DGASPC Suceava s-au alăturat inițiativei și vor organiza diverse acțiuni la nivel local cu scopul de a informa comunitatea cu privire problematica autismului și oportunitățile de implicare în sprijinul copiilor speciali.

Despre autism

Autismul este o afecțiune considerată drept una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilăriei, mai frecventă decât cancerul, diabetul şi sindromul Down. Statisticile internaționale ne arată că 1 din 68 de copii suferă de autism. Datele înregistrate în ultimii ani în România indică o creştere continuă a incidenței tuburării, estimându-se un număr de peste 30.000 de copii afectați. Tulburarea de spectru autist poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică sau nivel de educaţie. Nu se poate vindeca, dar cu intervenţie timpurie intensivă, până la 50% dintre copiii cu autism pot duce o viaţă independentă.

Despre Help Autism

De 9 ani, Asociația Help Autism luptă pentru dreptul copiilor cu autism de a duce o viață cât mai aproape de normalitate. Asociația susține peste 500 de copii diagnosticați cu TSA prin programe de terapie derulate în centrele proprii, prin parteneriate public-private cu Direcții de Asistență Socială și Protecția copilului și la domiciliu, desfășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și ședințe de consiliere pentru părinți și este coorganizator al Conferinței Internaționale ABA – știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

Centre Help Autism

Centrul Help Autism: Str. Delea Nouă, nr. 36, Sector 3, București
Centrul Casa Soarelui: Str. Marin Pazon, nr. 2-4, Sector 3, București
Centrul Mălin: Intrarea Graurului nr.9, Sector 3, București
Centrul Suceava: Bd. George Enescu,  nr. 16, Suceava

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava