Concert pascal
MOPAN Suceava

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Suceava a organizat, în Parcul Central Suceava, în data de 26 iunie a.c., începând cu ora 12.00, o serie de activităţi specifice, pentru marcarea Zilei Internaţionale Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri.

În calitatea sa de coordonator naţional al politicilor publice din domeniul reducerii cererii si ofertei de droguri, ANA a implementat campania naţională „Colorează-ţi viaţa altfel…fără droguri!”, pentru informarea, sensibilizarea şi conştientizarea populaţiei generale (15 – 64 ani), în legătură cu factorii de risc şi de protecţie în consumul de droguri, corelativ cu promovarea alternativelor sănătoase de viaţă, în special a celor cultural-sportive.

Anul acesta, Direcţia de Sănătate Publică Suceava şi Asociaţia Clubul Sportiv Bucovina Dance Studio s-au alăturat, ca şi parteneri, iniţiativei C.P.E.C.A. Suceava de a trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile şi consecinţele nocive ale consumului şi traficului de stupefiante.

În Parcul Central din Suceava, în intervalul orar 12.00 – 17.00, echipa C.P.E.C.A. Suceava, partenerii şi voluntarii antidrog au interacţionat cu tinerii, părinţii şi bunicii prezenţi în parc, la standul informativ, unde au avut loc discuţii legate de problematica drogurilor. Alte activităţi propuse participanţilor au fost: testarea ochelarilor ce imită efectele drogurilor în plan perceptiv,  exprimarea, în scris, a punctelor de vedere cu privire la consumul de droguri şi diverse activităţi ludice destinate copiilor. Evenimentul a debutat cu împărţire de baloane colorate şi cu un flash mob realizat de echipa de dansatori de la Bucovina Dance Studio pe melodia formaţiei Lala Band – „Antidrog”. De asemenea, 3 echipe mobile au împărţit, părinţilor, pliante cu  mesajul Campaniei „Tu eşti cel mai important în viaţa copilului tău!”

***

Începând din 1987, în fiecare an, în data de 26 iunie, la nivelul tuturor ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) se marchează Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, ca expresie a determinării ONU de a consolida acţiunile şi cooperarea la nivelul statelor membre, pentru atingerea obiectivului de a avea o societate internaţională fără consum abuziv de droguri.

An de an, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) este promotorul campaniei internaţionale de sensibilizare privind provocarea majoră pe care drogurile ilicite o reprezintă pentru societate în ansamblu şi încurajează derularea, în lumea întreagă, a cât mai multor activităţi de atenţionare cu privire la acest fenomen.

Tema UNODC pentru Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri de anul acesta are ca mesaj: „Întâi ASCULTĂ! Ascultându-i pe copii şi tineri, realizezi un prim pas pentru a-i creşte sănătos şi în siguranţă”.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava