În contextul deosebit de complex al vieții politice internaționale, al mutațiilor calitative radicale petrecute pe scena politicii europene și mondiale în primele decenii ale secolului XX, Unirea românilor de la 1918 nu a fost un fenomen politic izolat.

După „Unirea Mică” de la 1859, națiunea română și-a înzecit eforturile pentru înfăptuirea „Unirii celei Mari” (Dimitrie Gusti). 1 Decembrie 1918 a reprezentat un moment de răscruce, „o necesitate istorică ce încununa luptele pentru viață, civilizație și progres ale tuturor generațiilor trecute” (Dimitrie Onciul).

Către sfârșitul anului 1918, când forțele militare ale Antantei (Franța, Marea Britanie, Rusia) repurtau victorii în bătăliile cu cele ale Puterilor Centrale, în contextul dezagregării monarhiei dualiste austro-ungare, mișcarea de emancipare politică a națiunii române din Transilvania și din părțile ungurene crește în intensitate. În octombrie 1918 se constituie, la Budapesta, Consiliul Național Român Central, ca organ unic de organizare și conducere a mișcării de eliberare națională românești, ce unea personalități proeminente ale acestei mișcări, precum Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Vlad (membri ai Partidului Național Român) și Tiron Albani, Ioan Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca ș.a. (social-democrați). La 12 octombrie, în casa dr. Aurel Lazăr din Oradea, are loc consfătuirea politică națională în care s-a hotărât soarta românilor din Ungaria.

Având ca bază juridică și politică principiul autodeterminării naționale, participanții (V. Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, Al.Vaida-Voevod și ceilalți lideri ai mișcării de eliberare) au elaborat textul politic intitulat „Declarația de autodeterminare națională”, document care urma să fie prezentat de Al. Vaida-Voevod, deputat, Parlamentului de la Budapesta. La sfârșitul lunii octombrie au loc la Arad, la inițiativa părții maghiare, tratative între Consiliul Național Român Central și cel ungar și guvernul premierului Károly, privind situația și viitorul Transilvaniei.

Partea maghiară propune, pentru Transilvania, o largă autonomie, de tip cantonal elvețian, în granițele Ungariei Mari, propunere respinsă de români, care cereau suveranitate deplină asupra întregului teritoriu locuit de ei. La 7/20 noiembrie, Ștefan Cicio-Pop, președintele Consiliului Român Central, și Gh. Crișan, secretar, lansează Convocarea pentru Marea Adunare Națională a românilor transilvăneni și din părțile ungurene, ce se va ține la 18 noiembrie/1 Decembrie la Alba Iulia.

Istoria ne cheamă la fapte. Mersul irezistibil al civilizațiunii a scos neamul românesc din întunericul robiei la lumina conștiinței de sine” – se arată în documentul convocator. „Ne-am trezit din somnul de moarte și vrem să trăim alături de celelalte națiuni ale lumii, liberi și independenți. În numele dreptății eterne și al principiului liberei dispozițiuni a națiunilor, principiu consacrat acum prin evoluțiunea istoriei, națiunea română din Ungaria și Transilvania vrea să-și spună cuvântul său hotărâtor asupra sorții sale și acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă”, încheie Convocarea.

Conform programului stabilit de organizatori, în ziua de 18 noiembrie/1 Decembrie, la ora 7, s-a oficiat în cele două Biserici românești (ortodoxă și greco-catolică) din Transilvania un Te Deum solemn. La ora 10, în Sala de festivități a Cazinoului din cetate, s-au întâlnit oficial personalități politice, religioase, culturale și militare.

Președintele Consiliului Național Român Central, Al. Vaida-Voevod, deschide Adunarea. Președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, bătrânul memorandist George Pop de Băsești, adresându-se asistenței, amintește că „națiunea română, la toate evenimentele mari istorice din trecut, și astfel și astăzi, s-a adunat pentru a decide asupra sorții sale… Astfel, onorată adunare, în locul acesta sfințit de sângele morților noștri martiri, v-ați adunat și dumneavoastră, ca să sfărâmați și cătușele robiei noastre spirituale, ale robiei noastre seculare și să decidem ca un popor liber asupra sorții noastre”.

După discursurile inaugurale, cei 1 228 de delegați (deputați) își prezintă documentele cu care au fost învestiți (credenționalele) de populația românească a Transilvaniei să susțină la Marea Adunare unirea cu România. Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă în care arată că „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți în ziua de 1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”.

După săvârșirea solemnului act al Unirii, cei peste 100 000 de participanți la Marea Adunare Națională adunați pe câmpul lui Horea aclamă cu urale unirea necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. La 11/24 decembrie, regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.

La 27 iulie 1990, Parlamentul român hotărăște ca ziua de 1 Decembrie să devină Ziua Națională a României.

Tot la 1 decembrie:

1135: Henric I al Angliei moare din cauza îmbuibării cu mreană.

1455: Moare Lorenzo Ghiberti, sculptorul care a creat Porțile Paradisului, ușile de bronz ale Baptisteriului catedralei din Florența.

1521: Moare papa Leon al X-lea, din familia Medici.

 

Geo Alupoae, critic de teatru și impresar la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava

Ziua Națională a României, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava