Concert pascal
MOPAN Suceava

Comunitarea poloneză din județul Suceava va avea o nouă Casă Polonă la Moara. Piatra de temelie a construcției a fost sfințită sâmbătă de către episcopul de Iași, Petru Gherghel, în cadrul unui ceremonial la care au fost prezenți  președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, prefectul Constantin Harasim, primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi dar și președinți și membri ai filialelor Uniunii Polonezilor din România. „Din inițiativa Uniunii Polonezilor din România, din fondurile Guvernului României prin Departamentul pentru Relații Interetnice, s-a decis construirea Casei Polone, pentru a sluji comunității polone din Moara, care va constitui un simbol material al apartenenței lor naționale, pentru a uni această comunitate și pentru a crea un mediu propice păstrării spiritului polonez, a limbii și a tradițiilor. Astăzi, în prezența polonezilor din Moara și a compatrioților lor din toată Bucovina, a conducerii Uniunii Polonezilor din România, a reprezentanților episcopiei de Iași și a decanatului de Bucovina, precum și a autorităților locale și județene, din Moara și Suceava, s-a semnat și s-a depus în temelie, Actul de Fundație, care va rămâne pentru posteritate”.

Asta scrie în Actul de Fundație care fost îngropat în temelie. Sediul Dom Polski din Moara se va edifica pe un teren de 50 de ari și în afara clădirii propriu-zise va avea și un teren de sport. Clădirea va avea trei niveluri: parter, etaj și mansardă și va dispune de o sală multifuncțională care va deservi atât etnicilor polonezi din comuna Moara, dar și celorlalți locuitori din zonă. Suprafața totală desfășurată a clădirii va fi de 1595 m2 iar perioada în care se v-a finaliza clădirea este de cel puțin 36 luni calendaristice. Președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher a mulțumit tuturor care au participat la acest eveniment atât de important atât pentru polonezii din România cât și din întreaga lume. El a precizat că datoria fiecărui om în viață este aceea de a lăsa ceva în urmă iar casa polonă de la Moara va fi încă o dovadă a existenței noastre, a polonezilor în Bucovina. Din 2003 şi până în prezent, prin intermediul Uniunii Polonezilor din România au fost construite de la zero, reabilitate sau achiziționate mai multe sedii, cum ar fi cele de la Soloneţu Nou, Pleşa, Vicşani, Poiana Micului, Păltinoasa, Cacica, Bucureşti şi Siret.

Ziua Independenței Poloniei

Sâmbătă, 29 octombrie a.c., comunitatea poloneză din Bucovina, a celebrat 11 noiembrie – „Ziua Independenței Poloniei” care este sărbătoarea națională a Polonia iar cu acest prilej s-a sfințit piatra de temelie a noii Casei Polone de la Moara. Ceremonia a început la ora 11.00 când a avut loc Sfânta Liturghie în biserica romano-catolică “Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava. Credincioșii L-au întâmpinat pe ES Petru Gherghel – episcop de Iași, cu pâine și sare, iar ansamblurile muntenilor polonezi „Mala Pojana” și „Solonczanka” au cântat tradiționalul „Witamy was, alleluja!” care în traducere semnifică „Bine ați venit, aleluia!”

Liturghia a fost cocelebrată de Episcop și de preoții din decanatul de Bucovina. După sfânta liturghie cu toții ne-am deplasat la Moara, la locul de construcție a noii case polone. Aici a avut loc ceremonialul sfințirii pietrei de temelie a noi case polone, a fost citit Actul de Fundație, întocmit cu acest prilej.

După ceremonialul sfințirii pietrei de temelie a noii case polone din Moara, manifestările au continuat la Căminul Cultural din aceeași localitate. Și pentru că în această zi am comemorat independența Poloniei redobândită în anul 1918 după 123 de ani în care a fost împărțită de Austro-Ungaria, Prusia și Rusia, activitățile au început prin intonarea celor două imnuri, a Poloniei și a României.

Copiii comunității de Moara au deschis programul artistic, susținând cântece și poezii patriotice dedicate acestui eveniment. De asemenea, ansamblurile „Solonczanka” și „Mala Pojana” au pregătit un repertoriu de cântece și dansuri tradiționale poloneze.

Președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher a mulțumit tuturor care au participat la acest eveniment atât de important atât pentru polonezii din România cât și din întreaga lume. De asemenea, a precizat că datoria fiecărui om în viață este aceea de a lăsa ceva în urmă iar casa polonă de la Moara va fi încă o dovadă a existenței noastre, a polonezilor în Bucovina. a manifestări a fost prezent prefectul județului Suceava – Constantin Harasim, primarul comunei Moara – Eduard Dziminschi dar și președinți și membrii filialelor Uniunii Polonezilor din România. in 2003 şi până în prezent, prin intermediul Uniunii Polonezilor din România au fost construite de la zero, reabilitate sau achiziționate mai multe sedii, cum ar fi cele de la Soloneţu Nou, Pleşa, Vicşani, Poiana Micului, Păltinoasa, Cacica, Bucureşti şi Siret.

A fost sfințită piatra de temelie a Casei Polone de la Moara, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava