Concert pascal
MOPAN Suceava

Trei persoane au fost rănite după ce un autotren a lovit trei autoturisme. Accidentul a avut loc în această după amiază, în municipiul Suceava, în intersecția semaforizată dintre Bulevardul 1 Decembrie 1918 și str. Bistriței, în zona Metro. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava în accident au fost implicate patru autoturisme și un autotren. ISU Suceava a transmis că în urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care doi adulți și un copil în vârstă de doi ani, toți fiind transportați la Spitalul Județean Suceava.

La fața locului au intervenit modulul SMURD de la Detașamentul de pompieri Suceava, cu două ambulanțe. Din primele imagini de la fața locului se poate vedea faptul că un autoturism care ar avea culoarea verde la semaforul de la ieșirea de pe str. Bistriței este lovit de un autotren care cobora de la intrarea în Suceava spre oraș. Se pare că șoferul autotrenului ar forța culoarea roșie a semaforului de pe sensul său de mers, lovind autoturismul. În urma impactului, din mașina lovită de autotren a căzut un copil, femeia aflată la volan fugind imediat după acesta. Din fericire, nici una dintre persoanele implicate în accident nu au suferit leziuni grave.
În urma accidentului traficul rutier se desfășoară în condiții de dificultate datorită resturilor de caroserie și mase plastice rezultate de la autoturismele implicate.

Accident grav cu trei victime în zona Metro după ce un autotren a lovit patru mașini (FOTO), 8.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (3 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava