Concert pascal
MOPAN Suceava

Având în vedere situația operativă de la nivelul zonei de competență a Polițiilor Mun. Rădăuți, Orașului Milișăuți și Orașului Vicovu de Sus , pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală şi contravenţională, asigurarea vizibilităţii elementului poliţienesc în mediul stradal în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, la data de 26.12.2022, în intervalul orar 19:00-23:00, pe raza de competență a Poliției Municipiului Rădăuți, Orașului Milișăuți și Orașului Vicovu de Sus, a fost organizată o acțiune cu efective mărite, la care au participat poliţişti din cadrul celor trei subunități.

S-a acționat în filtre fixe/mobile cu efective mărite pe principalele artere de circulație cu risc de accident ridicat.

În cadrul acțiunii fost constatată o infracțiune flagrantă de furt calificat din locuință, respectiv doi autori au fost surprinși în flagrant de lucrătorii de poliție angrenați în acțiune, în timp ce sustrăgeau bunuri dintr-un imobil pe raza comunei Gălănești.

Totodată, a fost constatată o infracțiune flagrantă pe linie rutieră, respectiv ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, faptă  prev. și  ped. de art. 336 alin. 1 din Codul Penal.

Au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.161 lei, au fost reținute 9 certificate de înmatriculare și seturi de plăcuțe și au fost suspendate 3 permise de conducere.

De asemenea, în cadrul acțiunii au fost verificate 240 autoturisme și 257 persoane și s-au realizat 112 testări cu aparetele etilotest și drugtest.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava