Concert pascal
MOPAN Suceava

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, susține că fermierii români nu vor fi afectați de decizia Consiliului Uniunii privind eliminarea timp de un an a taxelor de import pentru toate produsele importate din Ucraina. Asta, pentru că România nu a fost o piață de desfacere pentru produse alimentare importate din Ucraina. Decizia de eliminare a taxelor s-a lua în ideea de a susţine economia acestei ţări, care-i atacată de Rusia.  Ministrul a declarat, într-o conferință de presă organizată la Fălticeni, că statele Uniunii Europene au hotărît să caute cele mai bune soluții de susținere a fermierilor ucraineni. Adrian Chesnoiu a dat asigurări că în România există suficiente măsuri pentru a diminua impactul eliminării taxelor de import, dar dacă va fi cazul vor fi introduse și altele. Totodată, ministrul a afirmat că România este mai curînd o țară de tranzit pentru produsele alimentare din Ucraina și a completat: „Avem o capacitate de depozitare de 29 de milioane de tone și pînă acum din Ucraina a intrat o cantitate foarte mică de cereale. Depozitele sînt destinate în special fermierilor români, care nu vor fi afectați”. Adrian Chesnoiu a ajuns în județul Suceava la invitația președintelui Organizației PSD, senatorul Ioan Stan. Ministrul s-a întîlnit la Fălticeni cu fermieri din tot județul Suceava. La întîlnire au mai participat senatorul PSD Ioan Stan, deputații PSD de Suceava Mirela Adomnicăi și Gheorghe Șoldan, subprefectul Florin Sinescu și primarul de Fălticeni, Cătălin Coman. Ulterior, Adrian Chesnoiu s-a declarat încîntat de „preocuparea permanentă a fermierilor suceveni pentru dezvoltare” și de „dorința lor de a produce alimente sănătoase pentru români”.

„Am vorbit cu fermieri din Suceava din toate sectoarele de activitate ale agriculturii. Se vede preocuparea lor permanentă de dezvoltare, de atingerea unei eficacități în activitatea agricolă pe care o derulează. Și evident că problemele ridicate aici nu sunt probleme singulare, ci sunt probleme cu care se confruntă de ceva vreme toți fermierii din țară. Și măsurile pe care le-am luat până acum la nivelul Ministerului Agriculturii, pe care le voi lua în continuare vizează tocmai rezolvarea unor astfel de probleme. Am discutat despre programele noastre aflate în implementare și vreau să amintesc faptul că avem un buget de 500 de milioane de euro în anul 2022 pentru susținerea fermierilor români. De asemenea, am discutat despre programele și modalitatea în care ele se implementează în mod punctual în județul Suceava”, a declarat Adrian Chesnoiu. El a adăugat că discuțiile cu fermierii suceveni i-au dat o doză foarte mare de optimism și a apreciat dorința lor de a face în continuare activitatea agricolă, de a produce alimente sănătoase și de calitate pentru români.

Adrian Chesnoiu după discuția cu fermierii suceveni: „Mi-au dat o doză foarte mare de optimism și apreciez dorința lor de a produce alimente sănătoase și de calitate pentru români”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava