Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a înregistrat peste 430.000 de pasageri în 2019, de oot ori mai mulți comparativ cu anul 2016. Astfel, Gheorghe Flutur a spus că în 2019 s-au procesat 430.123 de pasageri, după ce în anul 2018 Aeroportul ,,Ștefan cel Mare” Suceava procesa 353.000 de pasageri, iar în 2016 puțin peste 50.000 de pasageri.

Flutur a arătat că după includerea destinației Memmingen și suplimentării zborurilor către Londra-Luton, numărul pasagerilor procesați a crescut cu 22% față de perioada similară a anului trecut.
El a amintit că pe Aeroportul Suceava operează companiile Tarom și Wizz Air. Compania TAROM operează 13 zboruri pe săptămână spre București, iar din luna martie 2020 Tarom va include încă cinci frecvențe pe săptămână, pe lângă cele deja existente.

Gheorghe Flutur a mai precizat că WIZZ AIR operează zboruri zilnice spre Londra/Luton, aceasta fiind cea mai solicitată rută de la Suceava, cu un grad de încărcare de peste 95%, care are 9 frecvențe pe săptămână în perioada sărbătorilor de iarnă.

La aceasta se adaugă zborurile spre Milano/Bergamo, cu 5 frecvențe pe săptămână în această perioadă, aceasta fiind următoarea destinație preferată de pasagerii din aria de captare a Aeroportului, inclusiv de către pasagerii ucraineni. „De altfel, din totalul pasagerilor procesați pe toate cursele, un număr de 32.167 pasageri sunt de naționalitate ucraineană.

Portofoliul destinațiilor de la Suceava este completat de Memmingen/Munchen Vest, cu 3 frecvențe/săptămână în perioada sărbătorilor, Roma-Ciampino și Bologna cu 2 frecvențe/săptămână”, a declarat șeful administrației județene. El a mai adăugat că la cursele operate de compania Tarom, gradul de încărcare este de peste 80%, iar la cursele operate de compania Wizz Air este de peste 94%.

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 430.000 de pasageri în 2019, de opt ori mai mulți comparativ cu 2016, 8.2 out of 10 based on 6 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.2/10 (6 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava