Agenția Națională de Presă AGERPRES sprijiniă Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț”. Astfel, imagini din arhiva fotografică, dar și un film documentar de excepție, vor fi prezentate la Gura Humorului.

O parte din istoria României va fi ilustrată prin intermediul fotografiilor expuse, ce reflectă viaţa politică, cultural-artistică, socială și sportivă a ţării.

Documentarul „Descoperă România cu Peter Hurley” reface călătoria inițiatică pe care un irlandez a facut-o în România. Cu un rucsac de peste zece kilograme în spate, timp de 25 de zile, pornind pe jos de la Săpânța către București, în anul 2012, Peter Hurley s-a bazat în totalitate pe ospitalitatea românilor și s-a îndrăgostit de tradițiile istorice și folclorice ale neamului nostru.

AGERPRES vă invită, așadar, să descoperiți România prin intermediul imaginilor și poveștilor pe care le spun acestea.

Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț” – ediția a XXXVI-a va avea loc la Gura Humorului, în perioada 13-16 octombrie 2016. În competiția din acest an a festivalului sunt înscrise 132 de filme din 19 țări, la diferite secțiuni: Secțiunea film documentar (scurt și mediumetraj); Secțiunea film studențesc (scurtmetraj de ficțiune, documentar, de animație sau experimental); Secțiunea film turistic (scurtmetraj). Printre invitații prezenți, vor fi și personalități din cinematografia românească. Festivalul este organizat de Primăria orașului Gura Humorului, Centrul Cultural Gura Humorului, Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, iar intrarea este gratuită.

Despre AGERPRES

Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
Padurea de maine
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava