Deputatul ALDE de Suceava, Alexandru Băișanu a propus construcția unui cămin nou cu circa 300 de locuri pentru studenții Universității „Ștefan cel Mare”. Alexandru Băișanu a anunțat într-o conferință de presă că săptămâna aceasta a avut discuții la Compania Națională de Investiții cu privire la modul în care va fi implementat programul național de construcție la nivel național a 30 de cămine studențești, unul dintre acestea urmând să fie făcut în municipiul Suceava. „Avem garanții clare că unul dintre aceste cămine va fi construit în Suceava. Este o investiție absolut necesară, având în vedere că Universitatea Ștefan cel Mare Suceava are cea mai mare cerere pentru locuri de cazare. Din acest motiv viitorul cămin studențesc pentru universitatea suceveană ar trebui să fie unul foarte mare”, a explicat Alexandru Băișanu.

El a arătat că în discuțiile pe care le-a avut la CNI a prezentat o variantă de proiect, arătând că viitorul cămin studențesc ar putea să fie construit pe trei module, cu circa 300 de camere. Băișanu a spus că noul cămin ar putea fi construit pe terenul pe care Universitatea Suceava îl are în proprietate în comuna Moara, o condiție necesară fiind asigurarea utilităților, respectiv rețele de apă, canalizare și gaze naturale. „Vorbim aici de cele 30 de hectare pe care universitatea le are în comuna Moara, în apropierea acestuia existând deja rețele de apă și canalizare. Din discuțiile pe care le-am avut, domnul rector al Universității Suceava a anunțat că este dispus să facă din banii universității rețelele de apă și canalizare. Trebuie spus însă că în acea zonă va fi nevoie de o investiție mai mare, având în vedere că rețelele de apă și canalizare vor trebui redimensionate având în vedere că volumul de apă necesar va fi mult mai mare după construcția noului cămin”, a mai declarat deputatul ALDE Suceava.

În aceste condiții, Alexandru Băișanu a anunțat că intenționează să discute cu președintele Consiliului Județean Suceava și cu primarul din Moara pentru a găsi soluțiile necesare pentru finanțarea unui proiect pentru construcția rețelelor de utilități necesare în zona viitorului campus universitar din această comună. Alexandru Băișanu a dat asigurări că parlamentarii ALDE Suceava vor sprijini în totalitate proiectul pentru construcția unui nou cămin

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava