Lume lume hai la targ
MOPAN Suceava

Sub coordonarea Administrației Bazinale de Apă Siret și a directorului Relu Adam, astăzi, specialiștii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava au desfășurat un exercițiu de simulare a unei intervenții în caz de inundații în zona Acumulării Dragomirna.  Scenariul exercițiului debutează cu primirea unei avertizări de ploi însemnate cantitativ, cu depășirea pragului critic de precipitații și atingerea fazei I de apărare, corespunzătoare pragului de atenție și, ulterior, a fazei II, corespunzătoare cotei de inundație.

”Imediat, personalul formațiilor de lucru intră în dispozitiv, echipe mobile monitorizează starea taluzelor pe sectoarele de dig încredințate, supraveghează luciul de apă pentru a observa dacă nu se produc vârtejuri, care indică formarea unei scurgeri prin dig şi prin fundația acestuia, verifică cursul de râu atât în amonte, cât și în aval, mobilizează utilajele terasiere, mijloacele de transport, materialele și sculele de intervenție. De asemenea, se execută lucrări în punctele sau zonele devenite periculoase împotriva bătăilor de valuri, curenţilor longitudinali, infiltraţiilor, alunecării digului și grifoanelor și, în funcție de cotele maxime prognozate, se trece la supraînălțarea şi consolidarea digurilor și a malurilor și se poate începe golirea preventivă a acumulării, cu aprobarea ABA Siret. Totodată, se avertizează Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Mitocu Dragomirnei, pe raza cărora se află lucrările hidrotehnice și localitățile şi obiectivele situate în aval de acumulare (CLSU Suceava, Ipotești, Salcea, Bosanci, Udeşti, Fântânele și Liteni)”, a explicat directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, jurist Daniel Drăgoi.

În exercițiu a fost implicat personal de la formațiile de lucru aparținând SGA Suceava, dar și colegi de la SGA Neamț și SHI Pașcani, care s-au folosit pentru intervenție de un motostivuitor, 4 autoutilitare, barieră de apărare împotriva inundațiilor din panouri de aluminiu și accesoriile aferente.

Drăgoi a subliniat că scopul exercițiului este de a verifica funcționalitatea materialelor și mijloacelor de intervenție din stocul de apărare, care se folosesc în acțiuni operative de apărare împotriva inundațiilor, a ghețurilor și de combatere a efectelor poluărilor accidentale ale cursurilor de apă, dar și pentru intervenții la lucrări cu rol de apărare și de limitare a pagubelor. Administrația Bazinală de Apă Siret organizează periodic astfel de exerciții la nivelul sistemelor de gospodărire a apelor și sistemelor hidrotehnice independente din subordine.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava