Concert pascal
MOPAN Suceava

ANAF a pus în aplicare  prevederile art. 2 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei pentru entitățile TMK ARTROM SA, TMK ASSETS SRL și TMK EUROPE GMBH, controlate în mod indirect prin intermediul entității TMK STEEL HOLDING UNITED (CY), de către o persoana fizică aflată pe lista de sancțiuni dispuse la nivelul Uniunii Europene.

În conformitate cu Regulamentul UE nr. 269/2014,  ”se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietate ori posesia sau sunt controlate de orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism sau de persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, astfel cum figurează în Anexa I”.

Măsurile luate vizează disponibilitățile aflate în conturile bancare precum și orice alte fonduri sau resurse economice, astfel cum sunt definite la art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 269/2014.

Ordinele Președintelui ANAF care vizează sancționarea celor 3 entități au fost transmise spre publicare în Monitorul Oficial al României.

Totodată, la solicitarea SC TMK ARTROM SA a fost acordată derogarea prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. a și b din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei pentru efectuarea de plăți esențiale pentru continuarea activității comerciale a societății, respectiv plata drepturilor salariale ale angajaților, plăți către furnizori și instituții de credit. Plățile sunt autorizate cu condiția ca destinatarii acestora să nu figureze în lista din Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Măsuri similare de derogare au fost adoptate și în alte state membre UE.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava