Concert pascal
MOPAN Suceava

Salariații Agenției pentru Protecția Mediului Suceava au declanșat astăzi un protest spontan, nemulțumiți de nivelul salariilor pe care le primesc. În semn de protest, salariații APM Suceava au întrerupt munca timp de două ore. Protestul spontan a fost ultimul organizat de angajații APM Suceava înainte de declanșarea grevei generale, programată la mijlocul lunii iunie 2017. Salariații APMP Suceava sunt nemulțumiți și de faptul că revendicările salariale transmise la nivel național de Federația Sindicatelor Unite din Mediu către Ministerul Mediului nu au fost încă soluționate.
Reprezentantul salariaților din APM Suceava, Elena Cojocaru, a declarat în momentul de față salariații din cadrul acestei instituții au cele mai mici salarii din sistemul bugetare. „Comparativ cu ceilalți colegi bugetari, din aceeași categorie cu noi, care au beneficiat de creșteri salariale și în 2016, și inclusiv în 2017, salariile noastre nu au mai crescut în ultimii ani”, a spus Elena Cojocaru. Ea a arătat că în momentul de față un referent din cadrul APM are un venit net lunar de 1.333 de lei, un consilier asistent are 1.165 lei, în timp ce un consilier superior cu 25 de ani de vechime are un venit net de 2.240 de lei. „Salariile sunt mici comparativ cu toți ceilalți bugetari, iar responsabilitățile sunt foarte mari. Din acest motiv avem Sunt colegi care pleacă din sistem,
nemulțumiți de faptul că nu au crescut salariile și mereu suntem amânați, mințiți că o să crească salariile. Și nu vedem nici o luminiță la capătul tunelului. Din acest motiv suntem disperați și cam toți căutăm să plecăm în altă parte”, a arătat reprezentantul APM Suceava. Elena Cojocaru a precizat că în momentul de față numărul angajaților din APM Suceava este extrem de redus, atribuțiile fiind foarte multe pentru fiecare salariat, iar orele suplimentare la muncă nu sunt plătite.
Elena Cojocaru a arătat că dacă alte categorii de bugetari declanșează proteste nemulțumiți că prin Legea salarizării unitare li se scat salariile, angajații din APM solicită o majorare a veniturilor pe care le obțin pentru a putea trăi decent. „În noua lege a salarizării apărem și noi ca și ceilalți bugetari, dar cu majorări ale salariilor din ianuarie 2018. Asta în condițiile în care altor categorii de bugetari le-au crescut salariile încă din 2016, apoi în 2017, în timp ce la noi nu s-a întâmplat nimic”, a mai spus reprezentantul APM Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava