MOPAN Suceava

Luni, 1 aprilie, au început preînscrierile online pentru admiterea 2024 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). Tinerii interesați să susțină admitere la programele de studii de licență sau masterat din oferta UAIC au posibilitatea completării online a fișei de preînscriere și a dosarului de concurs pe platforma eadmitere.uaic.ro (https://eadmitere.uaic.ro/). Preînscrierea oferă candidaților oportunitatea de a se familiariza din timp cu procesul de admitere și elimină necesitatea deplasării până la sediul UAIC pentru depunerea documentelor. 

Pentru admiterea 2024, candidații au la dispoziție 221 programe de studii, dintre care 91 la studii de licență și 130 la studii de master. Oferta de anul acesta cuprinde 4 specializări noi, două la studii de licență (Inteligență Artificială, cu predare în limba română și Artificial Intelligence, cu predare în limba engleză, la Facultatea de Informatică) și două la studii de master (Alimentație și Sport, la Facultatea de Chimie și Fizică aplicată în tehnologii smart și comunicații, la Facultatea de Fizică). 

Dintre cele 15 facultăți ale UAIC, opt vor face admiterea pentru studii de licență exclusiv pe baza mediei generale de la examenul de bacalaureat. La patru facultăți (Drept, Educație Fizică și Sport, Informatică și Teologie Ortodoxă) se vor susține probe scrise, a căror pondere variază între 40 și 60% din media de admitere, iar trei facultăți (Geografie și Geologie, Informatică, Matematică) vor lua în calcul și nota la diverse probe din cadrul examenului de bacalaureat. În funcție de facultatea aleasă, candidații vor susține și probe eliminatorii de aptitudini (Psihologie și Științe ale Educației, Teologie Ortodoxă) sau probe sportive (Educație Fizică și Sport). Admiterea la studii de master se va face, la majoritatea facultăților UAIC, pe baza unei medii în care examenul de licență va conta în proporție de 60%, iar nota la prezentarea CV-ului și/sau a scrisorii de intenție sau interviul va avea o pondere de 40%. 

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași oferă 31 de specializări în limbi străine, 7 la studii de licență și 24 la studii de master. Cetățenii români de pretutindeni din Republica Moldova pot studia la extensiile UAIC din Bălți și Chișinău, unde sunt disponibile șase programe la studii de licență și patru programe la studii de master. 

Candidații la admiterea 2024 au la dispoziție și 9 programe de studii la filialele UAIC din Focșani și Botoșani. La filiala din Focșani, oferta de studii cuprinde șapte specializări (trei la studii de licență și patru la studii de master), în timp ce filiala din Botoșani oferă două specializări, ambele la studii de licență. 

Înscrierea la toate cele 15 facultăți ale UAIC va fi disponibilă atât online cât și fizic, în perioada 15-20 iulie 2024. Selecția și afișarea rezultatelor va avea loc între 22 și 27 iulie 2024. Locurile rămase neocupate după sesiunea de admitere din iulie vor fi scoase la concurs în perioada 6-9 septembrie 2024. 

Oferta completă de studii pentru anul universitar 2024-2025, precum și condițiile de admitere pot fi consultate pe site-ul admitere.uaic.ro (https://admitere.uaic.ro/).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava