Concert pascal
MOPAN Suceava

Conducerile Autorității Vamale Române și Academiei de Studii Economice au convenit să continue colaborarea în domeniul pregătirii profesionale a specialiștilor din domeniul vamal și să asigure în 2024 resursele pentru programul postuniversitar „Expert Vamal”.

Președintele AVR, Ion Cupă, a avut o întâlnire cu rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, prof. univ. dr. Nicolae Istudor și prorectorul ASE prof. univ. dr. Dorel Mihai Paraschiv, în cadrul căreia s-au stabilit coordonatele viitoarei colaborări între cele două instituții.

Parteneriatul va pune accent pe crearea unui ecosistem modern privind activitatea vamală, prin implicarea instituțiilor de stat și private, atât pentru a crea o bază de selecție pentru recrutarea în cadrul AVR, cât și pentru a crește profesionalizarea printre comisionarii vamali.

„Programul de modernizare și eficientizare a operațiunilor vamale prin digitalizare și utilizarea tehnicilor moderne va presupune o formare profesională continuă a personalului AVR, cât și atragerea unor specialiști tineri și bine pregătiți”, a declarat președintele AVR, Ion Cupă.

Printre disciplinele pe care cursanții le vor aprofunda pe parcursul acestui program se numără afaceri și logistică internațională, expertiza mărfurilor, elemente de taxare, valoarea în vamă, datorie vamală și garanții, regimuri vamale și regimul fiscal al produselor accizabile.

„Programul postuniversitar de formare „expert vamal” este special conceput de universitatea noastră în parteneriat cu experți din AVR pentru a oferi compețentele necesare personalului care lucrează în tranzacțiile internaționale, aspectele teoretice ale operațiunii de vămurie fiind ilustrate de studii de caz din activitatea vamală și bunele practici la nivel european”, a subliniat Dorel Paraschiv, prorector mediul economico social și viata studențească.

Abordarea învățării continue trebuie să fie înrădăcinată în cultura administrației și menținută pe întreg parcursul carierei angajaților. Ea necesită atât relații dinamice inter-generaționale, cât și o atitudine orientată spre exterior, caracterizată prin schimburi de experiență cu actorii implicați în circulația mărfurilor și pasagerilor, precum și cu furnizorii de servicii și cu mediul academic.

Informații de context:

Programul postuniversitar „Expert Vamal” este organizat de către Academia de Studii Economice din București (Facultatea de Relații Economice Internaționale) în parteneriat cu Autoritatea Vamală Română. „Expert vamal” este un program de formare și dezvoltare profesională continuă, în limba română, cu durata de 90 ore în cadrul căruia sunt studiate următoarele discipline: afaceri și logistică internațională, expertiza mărfurilor, noțiuni introductive în activitatea vamală, regimul fiscal al produselor accizabile, regimurile vamale, precum și elemente de taxare, valoarea în vamă, datorie vamală și garanții.

Pe parcursul anului 2023, au fost organizate două cursuri la București și unul la Timișoara în cadrul cărora au fost instruite 90 de persoane.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava