Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

La data de 29 septembrie  ora 10.58, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin apel la S.N.U.A.U. 112 că pe raza comunei Cârlibaba a avut loc un accident rutier. Echipa operativă deplasată la locul accidentului, cu ocazia primelor cercetări a stabilit că la data de 29.09.2023, în jurul orei 10:55, o femeie a condus autoturismul pe D.N. 18 – în localitatea Ciocănești și a intrat în coliziune față-spate cu o autoutilitară, care se deplasa regulamentar în aceeași direcție și pe același sens de mers. În urma accidentului rutier a rezultat ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la Spitalul Municipal Vatra Dornei. Conducătorii autovehiculelor au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Aceștia au fost conduși la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămarea corporală din culpă”, prev. de  art. 196 alin. (2) și (3) din Codul penal, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava