Concert pascal
MOPAN Suceava

Regretatul solist Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață în urmă cu patru luni, însă rezultatul anchetei morții sale este departe de un verdict. Avocatul care a preluat cazul solistului a făcut noi declarații pe marginea acestui subiect, acuzând părțile implicate, notează click.ro.

Avocatul Carmen Obârșanu, care se ocupă de dosarul morții artistului Petrică Mîțu Stoian, a făcut mai multe acuzații grave, având în vedere că ancheta e departe de a fi finalizată, dând de înțeles că s-ar dori tărăgănarea întregului caz. „Mi-a dat ordonanță că pot să fac copie din dosar cu excepția actelor medico-legale. Acestea nu sunt nici acum finalizate pentru că s-au trimis la Timișoara pentru testul toxicologic și de acolo îmi tot zic că se îmbolnăvesc toți, pe rând, de Covid. Săptămâna trecută s-a trimis rezultatul analizei la Caraș, la serviciul de medicină legală, bineînțeles că medicul de acolo a plecat în concediu… Că să facă raportul final trebuie să ceară puncte de vedere de la diverse instituțîi de învățământ superior, clinici, din țară.”, a declarat avocatul pentru Star Popular, potrivit click.ro.

Carmen Obârșanu este de părere că se fac abuzuri în clinica respectivă, unde a fost tratat solistul, și că ar mai fi cazuri similare, care ar fi fost însă ascunse. Totodată, avocatul îi acuză de neglijență și pe medicii de la Urgențe, unde fusese transferat Petrică Mîțu Stoian, după ce a acuzat o stare de rău.

Citește articolul complet pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/avocatul-lui-petrica-mitu-stoian-dezvaluiri-din-412440.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava