Concert pascal
MOPAN Suceava

Ministrul sucevean al culturii, Bogdan Gheorghiu, a transmis în această seară că respectarea regulilor este vitală în acest moment și prin urmare este necesară stoparea de urgență a tuturor campaniilor de dezinformare, care fac cel mai mare rău acum. România, a spus el,  gestionează corect și eficient aceasta criză, în măsura parametrilor naturali.

”Așa cum spunea Dr. Streinu Cercel, situația de la Suceava și din alte spitale din țară reprezintă un accident epidemiologic NATURAL și care era de așteptat”

”Am adoptat măsuri drastice cu mult înaintea altor țări, măsuri care își vor dovedi în final eficiența. Așa cum spunea Dr. Streinu Cercel, situația de la Suceava și din alte spitale din țară reprezintă un accident epidemiologic NATURAL și care era de așteptat! Suntem județul cu cel mai mare număr de persoane care lucrează în țările grav afectate. Era firesc să caute refugiu acasă. Faptul că unii au mințit…vom reflecta după! Spania are unul dintre cele mai eficiente sisteme medicale la nivel mondial și totuși e total depașită de violența pandemiei”, a spus Gheorghiu.

”Cei care arată cu degetul, cei care caută vinovați, cei care speculează capital politic, cei cei care răspândesc panica vor Răspunde in fața legii, în fața societății și în fața lui Dumnezeu!”

În opinia sa, cei care arată cu degetul, cei care caută vinovați, cei care speculează capital politic, cei cei care răspândesc panica, cei care nu se supun regulilor vor Răspunde in fața legii, în fața societății și în fața lui Dumnezeu! ”Este momentul să vorbim doar dacă avem ceva bun de spus, este momentul solidarității, este momentul în care Suceava trebuie să demonstreze că are capacitatea de a gestiona orice situație! Noi nu ne plângem, noi rezolvăm! Ma înclin in fata medicilor, care sunt un exemplu și pe care unii i-au expus atât pericolului cât și oprobriului public! Domnului președinte Gheorghe Flutur, întregii conduceri județene, tuturor celor bolnavi le urez însănătoșire grabnică, pentru că e nevoie de ei (deși știu că inclusiv din spital fac administrație de criză)! Gândiți-vă la asta! Sunt oameni bolnavi pe umerii cărora apasă găsirea soluțiilor! De partea cealaltă, îi văd pe unii foarte sănătoși(ceea ce le doresc în continuare!), care împrăștie ură și panică fără discernământ. Ce să zic… bunul simț e sublim, dar uneori lipsește cu desăvârșire! Cum să stai să judeci acum fără să ai minime informații reale, cum să arăți cu degetul când ești primul care ar fugi din calea unei asemenea răspunderi!?!

Sunt oameni care consideră că ar fi util ajutorul Chinei sau al Rusiei. Oameni buni, știm cu toții cum a „ajutat” Rusia în cazul dezastrului de la Cernobîl, ascunzând realitatea sub preș. Colegul meu, Ovidiu Raețchi, afirma zilele trecute faptul că ar trebui să nu ne grăbim să aplaudăm și toate știrile în care China trimite măști și specialiști în Europa sau Putin învinge coronavirusul. Explica acesta, foarte bine argumentat, că de fapt „China a produs această catastrofă și o știe foarte bine, iar Putin va face tot posibilul să țină raportările cât mai jos privind numărul de infectări până la sfârșitul lunii aprilie, când urmează să aibă loc referendumul care-l va înscăuna președinte pe viață. Este un război informațional în care noi suntem folosiți ca pioni pentru cei care vor să obțină influență în acest haos. Europa și România, cu toate imperfecțiunile sistemului, au ales să spună adevarul și să lupte deschis cu catastrofa”. De aceea, vă rog să nu căutați ajutorul acolo unde nu e decât iluzie! Noi suntem singurii responsabili și în aceiași măsură, singurii capabili să ieșim din criză cu bine”, a afirmat ministrul culturii.

”Situația este foarte dificilă, dar este gestionată, iar pentru ca Suceava și România să nu devină Italia sau Spania, cetățenii trebuie doar să respecte regulile! Și totul va fi bine! Să fim cu toții sănătoși,  pentru că vom avea nevoie de energie și putere să ne revenim! Guvernul și întregul aparat administrativ local lucrează la foc continuu, telefoanele sună non-stop, situații urgente sunt în toată țara, iar nervii sunt întinși la maximum. Voi, cetățenii, trebuie doar să  #stațiacasă și #vomfibine!”, a încheiat Bogdan Gheorghiu.

Bogdan Gheorghiu: ”Este necesară stoparea de urgență a tuturor campaniilor de dezinformare, care fac cel mai mare rău acum”, 9.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava