Concert pascal
MOPAN Suceava

CSM Bucovina Rădăuţi a realizat eventul în fotbalul judeţean. Încununată cu titlul de campioană, echipa antrenată de Daniel Bălan a câstigat şi faza judeţeană a Cupei României, după ce s-a impus cu scorul de 3-2, în finala disputată pe stadionul Areni, în faţa Şomuzului Preuteşti.
În faţa câtorva sute de spectatori prezenţi în tribune, formaţia rădăuţeană a deschis scorul înca din minutul 10, când Stoian a finalizat cu gol o centrare în faţa porţii trimisă de Bandi. Intrata pe gazon din postura de deţinătoare a trofeului, gruparea din Preuteşti a replicat prin Ovidiu Clim, dar şutul acestuia a fost respins de Puianu. Egalarea a venit în ultimul minut al primei reprize, când Sgîian a preluat o minge la marginea careului si l-a invins pe Puianu cu un şut puternic pentru 1-1 la pauză. Daniel Bălan şi-a muştruliut elevii la vestiare, iar rădăuţenii au început în ofensivă repriza secundă, reuşind să preia din nou conducerea pe tabela de marcaj în minutul 49, când, în urma unui carambol, Zaremba s-a trezit singur cu mingea în mijlocul careului şi l-a invins pe Andrei Pascal un şut puternic, la finalul unei faze în care tabăra celor din Preuteşti a solicitat o poziţie de off-side. CSM Bucovina Rădăuţi şi-a dublat avantajul peste doar cinci minute, după ce Ionesi a finalizat cu capul o centrare de pe partea stângă trimisă de Antonesei. La 3-1 s-a jucat cu garda jos, cu ocazii de ambele părţi, Bandi şi Ionesi, respectiv nou-intratul Aileni fiind principalele pericole pentru poarta adversă. Finala s-a animat şi mai mult cu un sfert de oră înainte de final, când Andrei Ciurlă a preluat o minge la limita off-side-ului şi a redus din diferenţă cu un şut pe sub portarul Puianu. Nou-intratul Baghiu a avut şansa egalării, dar acelaşi Puianu a fost primul la minge, iar la poarta opusă, Tironeac a semnat ultima ocazie a meciului cu un şut slab care nu i-a pus probleme goalkeeperului Andrei Pascal. CSM Bucovina Rădăuţi – Şomuzul Preuteşti s-a terminat 3-2, iar trupa lui Daniel Bălan câstigă al doilea trofeu judeţean în decurs de opt zile.
Şomuzul Preuteşti: A. Pascal – Botuşanu, Sg. Constantin, Vicovanu (’81 Baghiu), C. Ciurlă, Sgîian (’50 Aileni), I. Gheorghe, Ţugui, A. Ciurlă, Ov. Clim (’60 R. Vasiliu), C. Vasiliu. Antrenor: Narcis Iordache.
CSM Bucovina Rădăuţi: Puianu – Alecsandru, V. Vitu, Vişinar, Antonesei – Bandi (’81 Tironeac), Zaremba, Julei, I. Mihai (’44 Ihnatiuc) – Stoian (’73 M. Tofan), I. Ionesi. Antrenor: Daniel Bălan.

Rădăuţenii nu au avut timp să sărbătorescă prea mult eventul pentru că vor intra în cantonament pentru a pregăti barajul de promovare, acolo unde vor înfrunta, în dublă manşă, campioana judetului Bistriţa-Năsăud, ACS Dumitra.
Prima manşă a barajului dintre ACS Dumitra şi CSM Bucovina Rădăuţi va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 18.00, la Bistriţa, returul fiind programat o săptămână mai târziu, de la ora 17.30, pe stadionul Municipal din Rădăuţi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava