Concert pascal
MOPAN Suceava

În runda cu numărul VII-a a seriei I a Ligii a III-a, Bucovina Rădăuți a înregistrat al treilea eșec din acest debut de campionat. Sucevenii au cedat cu scorul de 3-1, pe teren propriu, în faţa grupării Ştiinţa Miroslava, după un meci cu destule probleme de arbitraj, în care fiecare echipă a câştigat câte o repriză. Primele 45 de minute au fost la discreţia fotbaliştilor pregătiţi de Iulian Ionesi, care au deschis scorul după un sfert de oră de joc prin Zaremba, dintr-un penalty obţinut de Luţac. Oaspeţii au restabilit egalitatea imediat după reluare, în urma unei faze la care gazdele au reclamat fault în atac. Ieşenii au trecut în avantaj în minutul 55, însă şi această reuşită a fost contestată puternic de tabăra rădăuţeană, din cauza unui ofsaid nesemnalizat. Pe finalul partidei, bucovinenii au reuşit să bage mingea în plasa porţii adverse prin acelaşi Zaremba, însă golul a fost anulat pe motiv de henţ. Imediat, Vişinar a irosit o ocazie uriaşă de egalare, din poziţie de unu la unu cu portarul advers, pentru ca la ultima fază a meciului oaspeţii să înscrie pentru 1-3, pe contraatac.

Bucovina a evoluat în alcătuirea Prutean – Alecsandru, C. Ciurlă, Hrimiuc, Antonesei – I. Plămadă, A. Ciurlă, Şorodoc, Ieşan – Zaremba, Luţac. Au mai intrat Apostol, Julei, Stoian şi Vişinar.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava