MOPAN Suceava

Fundația ”Te Aud România”, alături de partenerii săi din Marea Britanie – organizația Piers Simon Appeal – își continuă inițiativa School In a Bag în România. Proiectul School in a Bag se desfășoară la nivel internațional, sub egida Piers Simon Appeal, încă din anul 2009 și vine ca o soluție simplă direcționată către copiii orfani și dezavantajați ai lumii. Cu prezență în țări precum India, Indonezia, Africa de Sud sau Brazilia, ghiozdanele complet echipate pentru școală sunt menite a le da speranța unui viitor mai bun copiilor și să îi susțină în procesul educațional.

În 2016, peste 1000 de elevi din județul Suceava s-au bucurat de un ghiozdan complet echipat ce conține: caiete, riglă, penar, creioane, pixuri, culori, trusă de geometrie, sticlă pentru apă și cutie pentru prânz. Etapa din anul acesta îi are în prim plan pe cei peste 500 de elevi ai școlilor din Băișești, Berchișești și Țâmpoceni.

”Am dat start-ul campaniilor TAR de anul acesta cu un proiect foarte drag nouă – School in a Bag. Aflat la a III-a ediție, acum la început de an, miercuri, 1 martie, ajunge la elevii din Școlile Băișești, Țâmpoceni, Berchișești și Corlata”, a spus Gabriela Popescu, președinte Te Aud România. Ghiozdănelele complet echipate au sosit tocmai din Marea Britanie și vor fi însoțite de ursulețul Teddy și frații săi.

Te Aud România este o organizație NON GUVERNAMENTALĂ, înființată în decembrie 2014, având ca scop principal sprijinirea și îmbunătățirea condițiilor de viață ale orfanilor și copiilor dezavantajați din România prin educație îmbunătățită, ghidare în viață, sport și încurajarea integrării sociale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava