Concert pascal
MOPAN Suceava

Miercuri, 2 februarie 2023, ora 18:00, Alianța Franceză din Suceava continuă seria manifestărilor organizate în cadrul După-amiezilor francofone cu o nouă întâlnire on-line destinată promovării cântecului francez și francofon, Le chanteur du mois/Cântărețul lunii.

Activitatea, concepută sub forma unui interviu cu un interpret/ă francofon/ă, care s-a remarcat deja în peisajul muzical actual, este animată de Frederic Castel, profesor la Universitatea din Reims, Franța, și prezentatorul uneia din cele mai ascultate emisiuni muzicale franceze on-line – On allume les étoiles/Aprindem stelele.

Invitata lunii februarie este autoarea, compozitoarea şi instrumentista Magali Michaut, o artistă de o mare originalitate, a cărei muzică combină în mod inspirat elemente ale muzicii clasice cu elemente specifice cântecelor tradiţionale franceze şi baladelor folk. O voce blândă, care vă va invita să străbateţi împreună străzile din Paris, dar şi cele din lumea întreagă, într-o călătorie muzicală de neuitat.

Originară din Cergy-Pontoise, cu o carieră de violonistă în orchestrele simfonice din Paris, Cambridge, Toronte şi Amsterdam, Magali îşi începe cariera sa solo în 2014, pe scenele olandeze, interpretând piese în limba franceză sau engleză, pe care le acompaniază la chitară, pian sau ukulele. Lansarea EP-ului Bonjour în 2016 îi oferă ocazia unui turneu care va cuprinde 12 ţări (Olanda, Statele Unite, Danemarca, Suedia, Germania, Estonia, Italia, Franţa, Irlanda, Marea Britanie, Groelanda, Canada). În 2021, artista lansează un nou album, Toujours Apollinaire, împreună cu cântăreţul suedez Le Lac long 814, în care 5 poeme ale renumitului poet francez (Le pont Mirabeau, Les saisons, Toujours, Lou Lou, Si je mourrais là-bas) se transformă în cântece.

Cel mai recent album al său, Impressionniste, a fost lansat pe 27 mai 2022 şi conţine piese de o mare încărcătură emoţională (Comment faire sans? Du silence, Partir loin, Impressionniste.., etc.) în care artista însăşi se prezintă ca un pictor impresionist al cântecului, care, prin tuşe bine alese, descrie trecerea timpului şi viaţa cu bucuriile şi tristeţile sale.

Întâlnirea francofonă din această săptămână își propune să aducă mai aproape de publicul francofon o interpretă sensibilă, ce surprinde cu măiestrie momentele emoţionante ale vieţii cotidiene, şi pe care vă invităm să o descoperiți pe parcursul unei ore de discuții despre procesul de creație și provocările vieții de artist.

Linkul de participare la această întâlnire on-line este https://meet.google.com/xik-dgqs-mmf şi va fi disponibil atât pe adresa de facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151 cât și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro. Activitățile se adresează tuturor categoriilor de public și sunt gratuite.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava