Concert pascal
MOPAN Suceava

Cardiologii intervenționiști Laurian Blaga și Paul Turcoman susțin că șicanările din partea conducerii Spitalului Județean de Urgență ”Sf.Iopan cel Nou” Suceava continuă. Ei au anunțat că de marți, 25 iulie, le este monitorizată activitatea timp de 2 saptamâni. ”Întrucat șicanările continuă într-un mod mai birocratic pentru a masca intențiile reale ce sunt în defavoarea noastră, am lăsat la o parte orice neîntelegere și ne-am făcut datoria pentru Suceava efectuand 165 de pacienți cronici și 83 de pacientț acuți din luna mai și până în prezent, munca considerată prea puțină de către conducere întrucat începând de astăzi ne este monitorizată activitatea timp de 2 săptămâni pentru a întelege ce înseamna cardiologia intervențională. Ironic este faptul ca domnul manager, cardiolog de meserie, ar trebui să aibă habar despre ce se întâmplă aici, cel puțin teoretic. Era interesant ca aceeași măsură să se fi luat și când fostul coleg venea 1-2 ore zilnic la spital, fiind plătit cu aproximativ 50.000 EURO in 6 luni. Desigur se puteau efectua mai mulți pacienți dacă am fi avut materialele necesare în timp util, dar același manager a numit un șef de compartiment o persoana ce nu are competență în acest domeniu. Practic lucrurile nu au cum sa mearga bine. Dar după evenimentele petrecute, nu ne mai miră nimic. Alegem această variantă de exprimare întrucat celelalte au rămas fără răspuns Ne dorim să lucrăm, să vindecam, să salvăm vieți, sa facem bine! E tot ceea ce ne dorim”, au scris cei doi medici pe pagina de facebook a secției.

 

Cardiologii intervenționiști Blaga și Turcoman susțin că șicanările din partea conducerii Spitalului Județean Suceava continuă. ”De astăzi ne este monitorizată activitatea timp de 2 saptamani”, 6.2 out of 10 based on 6 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.2/10 (6 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava