Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Leonard Doroftei, „Moșul” cum i se mai spune marelui campion, a plecat din România în 2019. Și-a luat toată familia și a părăsit țara dezamăgit profund de autoritățile din România și de opinia publică. A fost umilit când în presă a fost numit cerșetor și impostor, iar acest lucru a contribuit enorm la decizia de a pleca din România. Astăzi, Leonard Doroftei are propria sală de box în Canada unde antrenează copii români, notează click.ro. Recent, el a dezvăluit cât câștigă pe lună și a vorbit despre episodul umilitor din 2019. Însă Leonard Doroftei a mai făcut un anunț. Are un mare motiv să revină în România.

„Lucrez de luni până luni, fără pauză. Câștig cam 5.000-6.000 de dolari canadieni (3.400-4.000 de euro). Am avut nevoie de o schimbare. Nu mă regăseam, tot ce făceam era împotriva mea. Am stat de vorbă cu niște ziariști și a doua zi au scris că sunt cerșetor sau impostor. Titlul a fost groaznic, toată lumea a început să mă facă cerșetor. E dureros, e urât. Nu am cerșit nimic. Nu mai îmi găseam locul absolut deloc. M-a tras în jos locul acasă. Viața pe care am dus-o, de uzură, m-a obosit. Nimic nu se mai lega. Devenisem băiatul rău, dar eu n-am făcut rău nimănui. A trebuit să fac o schimbare, dar decizia a fost rea, le-am schimbat iar viața copiilor, i-am dus în altă lume. Doar că ei mă iubesc, suntem o familie și au înțeles. O perioadă, probabil. Va trebui să iau o decizie cât de curând”, a spus Doroftei, potrivit GSP.ro.

Fostul boxer Leonard Doroftei a dezvăluit că își dorește să se întoarcă în România pentru copiii săi.

Sursa foto: Facebook

Citește articolul complet pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/cat-castiga-mosul-leonard-doroftei-in-canada-si-2335314.html

Cât câștigă „Moșul” Leonard Doroftei în Canada. El a părăsit România după ce a fost numit cerșetor, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava