Liderul Pro România Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, fost președinte al Consiliului Județean, îi recomandă șefului PNL al administrației județene, Gheorghe Flutur, să facă demersuri pentru aducerea încă unei companii aeriene care să efectueze curse spre destinații externe, de pe Aeroportul din Salcea. Deocamdată, zborurile în străinătate sînt operate numai de Wizz Air. Deputatul Nechifor a spus că doar dacă va apărea concurența, Wizz ar putea scădea prețurile la bilete, care acum sunt destul de mari ”cele mai mai mari din zona Moldovei”. Totodată, el a semnalat că la cinci ani de la modernizarea Aeroportului Suceava, noul turn de control nu este încă funcțional. De aceea, zborurile, susține el,  sunt operate în continuare din vechiul turn de control cu un radar Tesla din anii 1960. ”E păcat pentru că dacă tot nu avem autostrăzi la Suceava care cred că vor apărea abia după 2030 măcar să avem un aeroport funcțional pe care să opereze mai multe companii, capabil să primească și să trimită avioane  în condiții meteo mai dificile”, a mai spus Nechifor.

Cătălin Nechifor îi recomandă lui Gheorghe Flutur să mai aducă încă o companie aeriană pentru zboruri externe din Suceava, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Politic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava