Concert pascal
MOPAN Suceava

Coordonatorul departamentului de administrație din cadrul Organizației Județene Suceava a Pro România, Cătălina Vartic, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă că nu se așteaptă ca președintele României să joace cinstit în desemnarea viitorului premier al României. Cătălina Vartic a subliniat faptul că dacă Mircea Diaconu ar fi fost președinte al României s-ar fi știut cu siguranță de unde va alege premierul. „Asta deoarece Mircea Diaconu a declarat întotdeauna că dacă ar fi președinte ar respecta Constituția și nu s-ar băga în treburile Parlamentului. Dar și că în măsura în care din Parlament ar exista o forță politică care să spună că are majoritate și că propune un prim ministru, el în calitate de președinte ar accepta acea nominalizare. Cum am văzut în ultima perioadă nu ne putem aștepta de la președintele Klaus Iohannis să joace chiar cinstit în acest joc. S-a implicat, chiar prea activ ar spune unii, în această cădere a Guvernului Dăncilă. Cu toții suntem de acord că Guvernul Dăncilă trebuia să cadă, dar de aici până la a pune neapărat un Guvern Orban e cumva o cale lungă. Pentru că noi discutăm strict despre partide, despre cine are interesul să-și pună un prim ministru sau să-și pună miniștri. Dar noi trebuie să ne gândim la interesul României”, a precizat Cătălina Vartic.

Ea a precizat că după căderea Guvernului Dăncilă, problema principală va trebui să fie cea legată de bugetul țării, iar despre alegerile anticipate s-ar putea discuta după alegerile prezidențiale. „Când vom avea președinte lucrurile vor fi diferite. Deci povestea cu anticipatele e doar una care dă bine la public, însă în realitate nu se poate întâmpla. Și atunci noi discutăm despre cine va fi ministru sau care va fi coloratura Guvernului. Și ce va face acel Guvern? Pentru că problema noastră a oamenilor simpli este să funcționeze țara. Și avem o mare problemă cu bugetul. Nu știm cum îl închidem pe cel de anul acesta și nu știm cum va arăta cel de anul viitor”, a spus Cătălina Vartic.

Cătălina Vartic: Important este ca oamenii care vor face parte din Guvern să fie profesioniști

Ea a mai precizat că după căderea Guvernului l-a auzit pe președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, că își dorește să i se dea „Guvernul lui” pentru ca lucrurile în județ să fie ca în primul său mandat de șef al administrației județene. „Nu știu ce să zic. Să mă bucur, să nu mă bucur. Mai are puțin din acest mandat. Dacă e să fie la fel ca în primul mandat înseamnă că pierde”, a precizat Cătălina Vartic. Ea a mai spus că în momentul de față nu trebuie să se discute în termeni precum „Guvernul meu”, ”Guvernul lui Iohannis” sau „Guvernul lui Gheorghe Flutur”.

„Deci vedeți că se discutăm până la urmă de Guvernul meu, că e a lui Iohannis că e a lui Gheorghe Flutur aici la nivel local, că dați-mi mie bani aici în județ, fără să discutăm care sunt prioritățile sau proiectele. Pentru că ideea nu este să îi dai bani lui Gheorghe Flutur. Ideea este să dai bani să se termine niște proiecte care au început. Tot dăm bani pentru proiecte noi care nu se mai termină. Din câte am discutat eu cel puțin cu mare parte din primari și de la PSD și de la PNL, bani au cam avut. Problema a fost că nu au găsit firme cu care să lucreze. Exista posibilitatea să deconteze, dar nu aveau ce pentru că lucrările nu erau făcute, pentru că firmele nu aveau angajați. Și s-a tot discutat despre probleme din construcții cu acea salarizare care a crescut. E bine să crească salariile. Iar Pro România e partid de stânga și cu siguranță vom face în așa fel încât să nu se ajungă din nou tăieri de pensii și salarii. Dar totuși trebuie pornită economia. Și din punctul nostru de vedere, problema viitorului Guvern nu va fi coloratura politică. Va fi dacă acei miniștri propuși vor fi profesioniști. Teoretic nu are nici o importanță dacă vor fi din PNL, dacă va fi un guvern minoritar PNL, un guvern de tehnocrați, dar Doamne ferește să nu fie tehnocrații lui Cioloș pentru că vom fi în situația în care am mai fost și știm că nu a fost bine. Că va fi un Guvern PSD – Pro România, nu are nici o importanță. Nu are importanță coloratura Guvernului. Are importanță ca acei oameni care vor face parte din Guvern să fie profesioniști”, a mai declarat Cătălina Vartic.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava