Concert pascal
MOPAN Suceava

Ceahlăul Piatra Neamț s-a impus la Fălticeni, în fața celor de la Șomuz Fălticeni, de două ori în decurs de patru zile. După victoria cu 1-0, de sâmbătă, din campionat, nemțenii au câștigat și mai clar, cu 4-0, duelul de la mijlocul acestei săptămâni, din turul IV al Cupei României. Astfel, fotbaliștii gazdă au ratat ocazia de a aduce după 25 de ani o formație de Liga I la Fălticeni. Fără cei patru fotbaliști care au fost depistați pozitivi la testul COVID efectuat în preziua partidei, fălticenenii n-au reușit să se ridice la importanța acestui joc și au cedat fără drept de apel.

Oaspeții au intrat cu un avantaj de un gol la pauză ca urmare a reușitei semnate de Andrei Curpăn, în minutul 26, pentru ca în repriza a doua să mai puncteze de alte trei ori, prin Andrei Mateiciuc (67), Marius Matei (76) și Vlăduț Andreș (87).

Șomuz Fălticeni: Cl. Chindriș – Dav. Toader, Toukam, Njindja, Afalna, Tutuță, Micloș, Forizs, Păiuș, Julei (cpt.), Dohotaru. Au mai intrat: Zapata, Robciuc.

Antrenor: Daniel Stoica

Ceahlăul Piatra Neamț: Cîmpianu – Max. Cojocaru, Song, Andreș, Moroșanu, Curpăn, Botezatu, Copoț-Barb, Hodorogea, M. Matei, Mateiciuc. Au mai intrat: Keita, Agafiței, Anton, Gîrniață, Istrati.
Antrenor: Gabriel Rădulescu.

Arbitru: Andrei Moroiță (Ploieşti); Asistenți: Andrei Diaconu (Iaşi) și Sergiu Paul Corb (Zalău); Rezervă: Viorel Mihai Haivas (Botoşani); Observatori: Sorin Boca (Iaşi) și Ilie Andrici (Cerviceşti – Botoşani).

Pentru Șomuz Fălticeni urmează acum derbiul local de la Rădăuți, cu Bucovina, care va avea loc sâmbătă, la ora 15.00, pe stadionul Municipal, partidă care contează pentru etapa a VII-a a Ligii a III-a.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava