Galerie foto116 poze în acest set

Cel mai mare festival medieval din România s-a deschis în mod oficial în Cetatea de Scaun a Sucevei. În prezenţa unui public numeros, toate cele 16 trupe medievale participante la acest eveniment şi-au prezentat salutul către suceveni, mulţi dintre participanţi apreciind în mod deosebit faptul că acest festival se organizează în Cetatea de Scaun a Sucevei. La deschiderea oficială a Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” din Suceava au fost prezenţi directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei, şi senatorul Ovidiu Donţu.

Deschiderea festivalului s-a făcut cu salve de tun trase de pe zidurile Cetăţii de Scaun, iar după salutul trupelor participante şi discursul oficialităţilor, spectatorii au asistat la un flash mob inspirat dintr-un act istoric ce a avut loc în cetate, şi anume semnarea unui tratat între Mircea Petru Muşat, Mircea cel Bătrân şi regele Poloniei.

În discursul său, Cătălin Nechifor a spus le-a urat celor prezenţi să aibă parte de spectacole de calitate, precizând că „sunt convins că spiritul lui Ştefan cel Mare dăinuie în continuare aici”. „Cred că dumneavoastră cei care sunteţi aici în cetatea lui Ştefan cel Mare aşteptaţi un spectacol de calitate, un spectacol din suflet, cu aceste trupe atât de frumoase de cavaleri din toată ţara şi chiar de peste hotare, care iată că sunt la cea de-a 8-a ediţia a Festivalului Medieval Ştefan cel Mare din cetatea lui Ştefan cel Mare. Cetate care iată vedeţi că astăzi s-a schimbat fundamental şi sperăm că şi cu ajutorul Celui de Sus, şi cu spiritul lui Ştefan cel Mare să o finalizăm, să o redăm în totalitate publicului iubitor de frumos, de medieval, de tradiţie”, a spus Nechifor.

La rândul său, şi prefectul Florin Sinescu le-a urat tuturor celor care vor fi prezenţi la acest festival să se bucure de spectacolele oferite de trupele medievale. Apoi, senatorul Ovidiu Donţu a ţinut să-l felicite pe directorul muzeului, Emil Ursu, pentru modul în care organizează acest festival. Donţu a spus că din punctul său de vedere festivalul medieval din Cetatea de Scaun este cel mai mare eveniment cultural organizat în Suceava.

 

Aici puteţi vedea programul complet al ediţiei de anul acesta al Festivalului de Artă Medievală Ştefan cel Mare.

Cel mai mare festival medieval din România s-a deschis în mod oficial în Cetatea de Scaun a Sucevei, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Timp liber
PNL - Gheorghe Flutur
PNL - Ion Lungu - Lucian Harsovschi
PSD - Mirela Adomnicai
PSD - Dan Cusnir
PMP - Bogdan Codreanu
PMP - Marian Andronache
PRO România - Alexandra Harja Samsonescu
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava