Concert pascal
MOPAN Suceava

Comunicat de presă: În urma “Apelului restrâns pentru propuneri de proiecte privind activităţi dedicate alegerilor Parlamentului European din anul 2014”, CIED – “Bucovina” Suceava a depus o aplicaţie, care a fost selectată pentru a primi o subvenţie din partea Uniunii Europene.

Desfăşurarea acţiunilor proiectului va avea loc în perioada 15.10.2013 -15.04.2014, obiectivul general fiind de “antrenarea cetăţenilor la dezbateri cu privire la dreptul lor de a vota, la alegerile pentru Parlamentul European”.

Ca obiective specifice proiectul vizează:

  • Transmiterea de informaţii prin mass media locală pentru stimularea participării cetăţenilor la vot, dar în special a tinerilor la alegerile pentru Parlamentul European 2014;
  • Realizarea unei informări corecte și eficiente a cetățenilor, cu privire la cadrul general al valorilor democratice europene, în special al dreptului la vot pentru alegerile europarlamentare din 2014;
  • Participarea tinerilor la vot, la alegerile pentru Parlamentul European 2014.

În perioada de derulare a proiectului vor fi publicare un număr de 7 articole de presă privind dreptul la vot şi stimularea cetăţenilor de participare la vot şi un număr de 4 articole de presă prin care cetăţenii vor fi informaţi, dar şi îndemnaţi să-şi exprime drepturile lor fundamentale şi de a participa la vot, pentru că votul lor contează. Tot la activităţile proiectului sunt cuprinse şi transmiterea de către un post de radio local, a unor calupuri de informaţii privind alegerile europarlamentare 2014, cu anumite teme: ce este Parlamentul European, componenţa, atribuţii, structura etc.; importanţa şi necesitatea exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ale cetăţenilor şi anume dreptul la vot; dezbatere radio cu sloganul ”De data asta alegerile sunt diferite, alege responsabil”, etc.

O caravană informativă cu tema ”Dreptul meu de a vota”, va fi realizată în lunile martie – aprilie 2014, în 5 licee din judeţul Suceava. Această caravană se adresează tinerilor liceeni care votează pentru prima dată și își propune încurajarea participării acestora la scrutinul electoral din anul 2014, pentru alegerea Parlamentului European.

Toate acțiunile desfășurate în cadrul proiectului nu vor avea nici un fel de conotații politice, ci vor fi pur tehnice și de informare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava