Prima parte a sezonului competiţional 2014-2015 a fost una deosebit de dificilă pentru echipa de handbal masculin CSU Suceava. Cu un lot complet schimbat faţă de anul precedent, gruparea suceveană a încercat şi a şi reuşit de multe ori să facă faţă formaţiilor cu experienţă din Liga Naţională.
Cuplul Petru Ghervan şi Răzvan Bernicu a avut de făcut faţă unei noi provocări şi anume, asamblarea unei echipe şi imprimarea din nou a stilului de joc în viteză care a făcut renumele grupării sucevene. În prima fază, deşi a reuşit achiziţionarea a trei jucători sârbi, foarte utili în partidele de pregătire, formaţia suceveană nu a izbutit să-i utilizeze din cauza unor detalii instituţionale.
În aceste condiţii, CSU Suceava s-a prezentat fără ei în primele şase etape de campionat şi probabil că a pierdut puncte deosebit de importante. Un prim exemplu elocvent a fost partida de debut cu vicecampioana României, Ştiinţa Bacău. Elevii antrenorilor Petru Ghervan şi Răzvan Bernicu au avut 50 de minute de joc foarte bune, ei conducând şi la pauză şi în minutul 48 la cinci goluri diferenţă, cu 12 minute înainte de final scorul fiind 26-21! Lipsa experienţei competiţionale şi fără nicio îndoială a jucătorilor sârbi a făcut care CSU Suceava să piardă incredibil cu 24-26.
A urmat apoi meciul pierdut greu la CSM Bucureşti şi apoi runda de pauză şi momentul „Salvarea” de la meciul cu Dinamo. Despre acest episod absolut neverosimil s-a vorbit şi nu mai are rost să mai comentăm pentru că este „cusut cu aţă alb şi roşie”. După acest hop, sucevenii i-au avut ca adversari pe colegii lor Iulian Andrei, Gavriloaia, Mitrea şi Şoldănescu în disputa cu Dunărea Călăraşi. Rezultatul acestei partide echilibrate a fost influenţat puţin şi de arbitraj, cavalerii fluierului fiind în această primă parte a sezonului competiţional de fiecare dată contra grupării sucevene.
Primul meci în care au evoluat cei trei sârbi, Trifkovic, Davidovic şi Gavrilovic a fost cel cu Minaur Baia Mare, liderul Ligii Naţionale în acel moment. CSU Suceava a făcut din nou un meci bun în faţa propriilor suporteri, dar a pierdut nedrept la un gol diferenţă. După această nouă înfrângere la limită a urmat jocul de la Potaissa Turda, joc pierdut mai clar decât a arătat scorul a urmat o perioadă de trei partide în care CSU Suceava a dat măsura potenţialului său.
CSU Suceava a jucat foarte bine cu HC Vaslui, echipă pregătită de fostul tehnician al CSU Suceava, Leonard Bibirig şi a câştigat. După această primă victorie a urmat egalul lui Davidovic de la HC Odorhei şi succesul destul de limpede din duelul cu Pandurii Tg.Jiu.
Această serie a dovedit faptul că gruparea suceveană este una care atunci când îşi depăşeşte statutul şi jucătorii ei limitele, poate face faţă oricărui adversar. Absenţa unor jucători importanţi a privat formaţia suceveană de rezultate bune în deplasare, în schimb atunci când a evoluat în faţa propriilor suporteri s-a descurcat admirabil.
CSU Suceava i-a avut în „mână” pe campionii de la HCM Constanţa, cu care au remizat, pentru ca în ultima rundă să fie din nou egali, de această dată cu CSM Bucureşti.
CSU Suceava are după primele 15 etape doar 9 puncte şi ocupă penultimul loc în clasament. În opinia noastră, exceptând poate partidele din deplasare pe care nu le-am putut urmări, formaţia suceveană ar fi putut avea după jocul prestat 16 puncte. Am scăzut punctul cu CSM Bucureşti, destul de norocos, dar l-am adăugat pe cel de la Dunărea Călăraşi. În rest, am adăgat trei puncte în prima rundă cu Ştiinţa Bacău, joc dominat clar de suceveni, un punct din disputa cu Minaur Baia Mare şi victoria din duelul cu HCM Constanţa când sucevenii au condus pe final cu două goluri diferenţă.
Ce se poate spune despre CSU Suceava la finele lui 2014? Gruparea suceveană are potenţial şi a început să aibă şi omogenitatea şi tonusul necesar compensării experienţei competiţionale a adversarilor ei, însă încă nu ştie să gestioneze momentele importante din meci. Echipa suceveană are şi un lot destul de „subţirel”, lucru verificat în cazul unor accidentări mai lungi ca şi cele ale lui Eros, Petrea sau V.Tcaciuc.
CSU Suceava se poate lupta pentru menţinerea în Liga Naţională, dar trebuie să joace toate partidele importante la nivel maxim. Un cuvânt în plusul pentru exemplarul public sucevean iubitor de handbal care a fost întotdeauna al optulea jucător pentru CSU Suceava. Campionatul Ligii Naţionale de handbal masculin ediţia 2014-2015 este unul mai echilibrat şi mai surprinzător decât a fost el în ultimii câţiva ani buni. Orice echipă este capabilă de rezultate şi meciuri incredibile şi totul este posibil.

Clasament
1. Minaur Baia Mare 14 9 0 5 357-337 27
2. HC Odorhei 13 8 3 2 350-332 27
3. Dinamo Bucureşti 14 8 2 4 372-347 26
4. CSM Bucureşti 13 8 2 3 374-357 26
5. Dunărea Călăraşi 14 8 0 6 365-348 24
6. HCM Constanţa 14 7 2 5 392-368 23
7. Ştiinţa Bacău 14 6 4 4 357-347 22
8. Steaua Bucureşti 14 6 1 7 385-391 19
9. Poli Timişoara 14 5 1 8 382-379 16
10. Potaissa Turda 14 5 1 8 381-403 16
11. HC Vaslui 14 4 3 7 357-380 15
12. CSU Suceava 14 2 3 9 324-365 9
13. Pandurii Tg. Jiu 14 3 0 11 346-390 9

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava