MOPAN Suceava

După „Concursul Muzical Eurovision 2024”, câștigat de Nemo Mettler, cunoscut sub numele de Nemo, despre care s-a precizat că este persoană non-binară, foarte multă lume (printre care și eu), care nu știe ce este o persoană non-binară, își pune această întrebare, căutând un răspuns.

Un răspuns lămuritor la întrebarea „ce este o persoană non-binară? este greu de dat din cauză că nici pe Internet nu se găsesc informații în acest sens.

Totuși, consider că se impune prezentarea fie și a acelor elemente (puține și de ordin general) care pot conduce la o minimă înțelegere despre ceea ce este o persoană non-binară.

Noțiunea de binar are următoarele sensuri:

1) compus numai din două unități, din două elemente;

2) care se divide numai în câte două elemente;

3) în sistemul (de numerație) binar, folosit de calculatoare, există doar două cifre posibile, 0 și 1;

4) la oameni, care se compune numai din bărbat și din femeie, din masculinitate de din feminitate.

Noțiunea de persoane non-binare are sensul, destul de general, de ambiguu și de controversat, de persoane:

  1. 1..Care nu sunt nici de gen feminin, nici de gen masculin.
  2. 2. Care sunt în afara categoriilor de bărbat și de femeie.
  3. 3. Care își definesc genul în afara a ceea ce se consideră a fi normal de mii de ani în viața creștină, ca bărbat și ca femeie.

Ca urmare, din cauza neclarităților cu privire la acestea, se pun următoarele întrebări:1. Dacă acestea au organe sexuale sau nu.

  1. 2. Dacă au organe sexuale, acestea le generează anumite sentimente, anumite trăiri, iar dacă da, față de cine: de bărbați, de femei, de alte persoane non-binare, de persoanele LGBT[1] ?
  2. 3. Dacă nu au organe sexuale, au sentimente de dragoste, de iubire, ce trăiri au ?
  3. 4. Acestea pot procrea, iar dacă da, cum, în ce condiții, cu cine?
  4. 5. Pot avea familie ? cu cine ? în ce condiții ?
  5. 6. Pot avea copii ? cu cine ? în ce condiții ? Dacă da, cum i se va adresa copilul unui asemenea „părinte”, care nu este nici femeie (mamă) și nici bărbat (tată) ?
  6. 7/ Prin lege trebuie reglementate și aspectele privind starea civilă a acestora, în certificatul de naștere și, în special, în cartea de identitate, pașaport, certificat de căsătorie etc.

În condițiile în care (a) numărul persoanelor LGBT crește mult și rapid și (b) tot mai multe dintre acestea ajung „să reprezinte societatea”, prin alegeri[2] sau prin numiri[3] (până la a o domina, nu peste mult timp), clarificarea acestor probleme se impune ca fiind strict necesară.

Pe zi ce trece, cu toții observăm că lumea devine tot mai populată, reprezentată, condusă etc. de asemenea persoane, care s-ar putea să fie „viitorul omenirii”!? .

La o discuție cu un om simplu de la țară, de peste 90 de ani, care toată viața a trăit cu credință în Dumnezeu, după ce i-am spus despre ce se spune că sunt persoanele non-binare (și LGBT), acesta, după ce și-a pus mâinile în cap și s-a tot gândit și s-a tot gândit frecându-și mereu mâinile pe cap, mi-a zis: ceea ce nu este așa cum a făcut Dumnezeu omenirea, adică numai bărbat și femeie, atunci aceste creaturi, care nu sunt nici bărbat nici femeie, care sunt și bărbat și femeie, care sunt cum spui tu LiGiBiTi, sunt de-ale lui Satan, cu care vrea să cucerească lumea. După aceea a adăugat: văd la televizor că se spune că aproape 80% dintre europeni se consideră creștini. Cum creștinii nu pot face asemenea alegeri, ceva este în neregulă cu lumea asta, cine a ajuns să o conducă, pe mâna cui am ajuns.

Am menționat și acest aspect pentru că e bine să știm și ce gândesc oamenii simpli, buni creștini, care reprezintă marea majoritate a populației acestei țări.

*

În anul 2024 au apărut „un alt fel de persoane non-binare”, în special din rândul elevilor (deocamdată) care se identifică cu un animal şi care se comportă ca nişte pisici, câini, vulpi, papagali ori păsări, inclusiv prin a-și pune urechi sau cozi de-ale acestora și care refuză să mai comunice firesc la ore (spre exemplu, ei vin costumaţi în animale şi urcă scările în patru labe).

Ceea ce părea mai mult o curiozitate pentru oamenii obișnuiți, câştigă teren tot mai mult de la un an la altul.

Cei mai mulţi adolescenţi spun că aparţin comunităţii „furry” şi devin „fursona”, adică se comportă şi se îmbracă asemănător necuvântătoarelor preferate.

Alţii se identifică drept „therieni”, adică persoane care se identifică cu o fiinţă non-umană.

În condițiile în care nu reușim să câștigăm și noi „Concursul Muzical Eurovision” cu ceea ce este normal și creștinește, sunt voci care susțin:

1) că avem șanse foarte mari de succes dacă vom participa cu „ceva inedit”, cu un reprezentant care aparţin comunităţii „furry”, devenit „fursona” și

2) astfel vom reuși să fim și noi apreciați ca fiind parte din „civilizația occidentală”, că avem „o țară ca afară”, „valori euroatlantice”, „educație occidentală”, „valori europene”.

[1] LGBT (uneori LGBT+, LGBT, LGBTIA+, LGBT+ LGBTQ, comunitatea queer, gay sau alte acronime) este un acronim care se referă la colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală, transsexuală, transgen, queer, persoanele intersex, persoanele asexuale, aromantice, demisexuale, autosexuale, abrosexuale, pansexuale, trisexuale, sapiosexuale, polisexuale, poligame, poliamoroase, persoanele non-binare, persoanele care practică travesti (în unele situații), persoanele bi-curioase, non-heterosexuale, persoanelor care practica munca sexuală, omnisexuale, transmasculine, și transfeminine. Pe scurt, orice persoană care nu corespunde normelor heteronormative. Contrar unor opinii răspândite, persoanele care suferă de parafilii nu sunt reprezentate de comunitatea LGBTQIA+ (a se vedea https://ro.wikipedia.org/wiki/LGBTQIA%2B ).

[2] Spre exemplu, chiar și la Eurovision, sunt tot mai frecvente persoanele din comunitatea LGBT care îl câștigă, precum și de transsexualul Conchita Wurst (Austria), poreclit(ă) „femeia cu barbă”, care l-a câștigat în 2014.

[3] Spre exemplu, Președintele Emmanuel Macron l-a numit pe 9 ianuarie 2024 pe ministrul Educației, Gabriel Attal, în vârstă de 34 de ani, declarat deschis homosexual, în funcția de premier al Franței. Attal este și acum într-un parteneriat civil cu Sejourne (38 de ani), europarlamentar care conduce grupul Renew Europe (al treilea grup politic din Parlamentul European ca mărime) din 2021. (vezi zecile de Site-uri pe acest caz).

 

 

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Editorial
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava