Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Centrul de Cercetare în Medicină și Spiritualitate Creștină – Spitalul „Providența” Iași, din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cooperare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Centrul de Studii Teologice „Sfântul Dionisie Exiguul” din Italia, organizează, în perioada 20-30 mai 2022, Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate Creștină (CEMSC 2022).

Întâlnirea aflată la a doua ediție (după evenimentul inaugural desfășurat în 2019, la München) se va desfășura la Monza, în Italia, dar și online, și va avea două secțiuni de interes deosebit în contextul vremurilor actuale influențate atât de pandemia CoVid-19, cât şi de războiul de la graniţele ţării noastre:

  1. 1. Secțiunea principală:  Abordarea  integrativă  a  persoanei  în  îngrijirea  medicală,  în psihoterapie și în viața spirituală creștină. Principii și practici.
  1. 2. Secțiuni speciale:
    1. a. Pandemia CoVid-19, abordări interdisciplinare.
    2. b. Îngrijirea medicală și asistența spirituală în vremuri de război.

În cadrul programului, vor susține conferințe medici români și membri ai personalului medical din diaspora, specialiști interesați de valorificarea potențialului terapeutic al vieții spirituale creștine.

În acest sens, au fost adresate invitații pentru înscrierea de  lucrări  tematice având caracter științific-medical, cu deschideri către valențele terapeutice ale spiritualității creștine. Cei interesați sunt așteptați să trimită propuneri  pentru înscrierea lucrărilor științifice, după următorul calendar:

  • prima etapă (până pe 22 aprilie 2022, ora 59): se vor expedia (la adresele medicina.si.spiritualitate@gmail.com și cosmina.t.rahaian@gmail.com), titlul lucrării, un scurt rezumat (2-3 fraze de prezentare care să evidențieze confluența dintre medicină și spiritualitatea creștină);
  • a doua etapă (până pe 3 mai 2022, ora59): autorii ale căror lucrări au fost acceptate în prima etapă vor fi notificați prin email. Aceștia sunt rugați să trimită abstractul lucrării (250 de cuvinte) în limba română și în limba engleză, bibliografia lucrării și 5 slide-uri reprezentative din lucrare în limba română sau engleză (format power-point), pe adresele medicina.si.spiritualitate@gmail.com și cosmina.t.rahaian@gmail.com. Alte informații privind înscrierile se pot obține expediind un email la adresa  medicina.si.spiritualitate@gmail.com.

Argumentul principal al organizării Conferinței Europene de Medicină și Spiritualitate Creștină (CEMSC 2022) constă în necesitatea dialogului dintre medicină și spiritualitate creștină. Cercetările medicale din ultimele trei decenii au scos la iveală tot mai multe conexiuni existente între diversele planuri ale existenţei personale și comunitare, pe de o parte, și starea de sănătate, de partea cealaltă. Mediul în care trăim, obișnuințele, condițiile de muncă, pattern-urile cognitive și  emoționale, felul în care obișnuim să interpretăm situațiile de viață, relațiile noastre cu semenii, raporturile cu mediul înconjurător, toate contribuie în mod considerabil la calitatea vieții și a sănătății. Domenii precum psihoneuroimunologia, medicina comportamentală sau psihologia sănătății au determinat o deschidere tot mai mare și preocupări științifice tot mai concrete pentru evaluarea diverselor elemente prezente în câmpul vast al practicilor și activităților omenești cu relevanță medicală.

În același timp, cercetările medicale din ultimele decenii au furnizat numeroase rezultate care scot la iveală capacitățile regenerative și o remarcabilă plasticitate a ființei omenești, de la plasticitatea sinaptică auto-indusă, la modificarea expresiilor genetice, ori la plasticitatea telomerilor, elemente atât de strâns legate de diversele aspecte ale vieții, de dispoziția psiho-emoțională, de conectivitatea socială, de calitatea relației medic-pacient, dar și de credința sau preocupările spirituale ale pacientului. În același timp, aceste rezultate au scos la iveală și importanța conduitei pacientului, rolul decisiv al comportamentului acestuia și al implicării sale în acțiunile terapeutice.

În acest context, dialogul dintre medicină și spiritualitate creștină devine nu numai necesar, dar și inevitabil. Pentru spațiul european însă, viața Bisericii lui Hristos și cea a spiritualității creștine constituie un fundament pe care s-au constituit istoric inițiative cu caracter medical și filantropic. În plus, impresionantele resurse de semnificație și înțelesuri edificatoare de care dispune creștinismul, ca și practicile spirituale reprezintă conținuturi care trebuie puse în legătură nu numai cu dimensiunea personală / individuală, dar și cu cea de grup social al vieții.

Toate  aceste  descoperiri  evidențiază  o  convergență  strânsă  între  medicină  și spiritualitate, justificând inițiativele de dialog și explorarea interdisciplinară, precum și abordările integrative, așa cum este cea pe care o propune Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate Creștină – CEMSC 2022 pe care o supunem atenției Dvs.

CEMSC 2022 se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, iar temele conferințelor și personalitățile care vor susține prelegerile, în cele 10 zile, sunt menționate în program:

Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate Creștină (CEMSC)

Ediția a II-a

20-25 mai 2022, online

26-29 mai 2022, online și on site, Monza, ITALIA 29-30 mai, online

Vineri, 20.05.2022 (online)

19.00-21.00 (ora Italiei) PREAMBUL CEMSC (acces liber) Participă invitații și lectorii înscriși cu lucrări științifice la CEMSC Scurte intervenții despre:

  1. 1. De ce am acceptat invitația la CEMSC?
  2. 2. Prefațarea intervenției de la CEMSC
  3. 3. Speranțe, așteptări privind lucrările CEMSC 2022 Moderator: Adrian Sorin Mihalache

Centrul de Cercetare în Medicină și Spiritualitate Creștină, Spitalul Providența Iași, lect. dr. Facultatea de Teologie Ortodoxă – UAIC Iași, doctorand în Neuroștiințe, UMF „Carol Davilla”, București

 

Sâmbătă, 21.05.2022 (online)

19.00-20.00 (ora Italiei) CONFERINȚA (1)

ASPECTE BIOETICE ALE RELAȚIEI MEDIC – PACIENT ÎN PANDEMIE

Prof. dr. George Cristian CURCĂ

Șeful  disciplinei  de  Medicină  legală  și  Bioetică,  UMF  „Carol  Davilla”,  București, Director General Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București

20.00-21.00 (ora Italiei) Întrebări și discuții Moderator: Pr. dr. Radu Sever Ungureanu Preot Misionar, Institutul Regional de Oncologie, Iași

 

Duminică, 22.05.2022 (online)

19.00-19.45 (ora Italiei) CONFERINȚA (2)

ACTUL DE VINDECARE ÎN VIZIUNEA UNUI MEDIC CREȘTIN

Prof. dr. Nicolae CONSTANTINESCU

Medic chirurg, membru al Academiei de Științe Medicale

19.45-20.30 (ora Italiei) Întrebări și discuții Moderator: Dr. Laurențiu Broscaru, Medic  internist,  Departamentul  de  Medicină  Integrativă  al  Clinicii  ImunoMedica,  Centrul  de Prevenție, Diagnostic și Tratament „Sf. Ioan Botezătorul”, București

 

Luni, 23.05.2022 (online)

19.00-19.45 (ora Italiei) CONFERINȚA (3)

DE LA BOLNIȚELE MĂNĂSTIREȘTI LA SPITALUL MODERN

Despre instituționalizarea medicală în Țările Române, 1646-1946 Prof. dr. Octavian BUDA

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, București

19.45-20.30 (ora Italiei) Întrebări și discuții Moderator: Pr. dr. Radu Sever Ungureanu Preot Misionar, Institutul Regional de Oncologie, Iași

 

Marți, 24.05.2022 (online)

19.00-20.15 (ora Italiei) MASĂ ROTUNDĂ (1)

PANDEMIA COVID – ABORDĂRI INTERDISCIPLINARE

Infecția cu virusul SARS CoV 2: actualități și perspective Prof. dr. Emilian POPOVICI

Titular al Disciplinei Epidemiologie, UMF „Victor Babeș” din Timișoara, Vicepreședinte al Societății Române de Epidemiologie, Membru în comitetul de conducere al Rețelei Internaționale de Politici Epidemiologice

Știința, Religia și Sănătatea Publică în context pandemic

cerc. drd. ȘTEFAN DASCĂLU

Consultant în sănătate publică, Membru al Societății Române de Epidemiologie, doctorand în Imunologie, Universitatea din Oxford

Pandemia CoVid – câteva limitări științifice și posibile lecții spirituale diac. lect. dr. Adrian Sorin MIHALACHE

Centrul de Cercetare în Medicină și Spiritualitate Creștină, Spitalul Providența Iași, lect. dr. Facultatea de Teologie Ortodoxă – UAIC Iași, doctorand în neuroștiințe UMF „Carol Davilla” București

20.15-21.00 (ora Italiei) Întrebări și discuții Moderator: Dr. Nicoleta Dimitriu

Medic primar Medicină de Familie, Spitalul Providența, Iași, coordonator Departamentul Cercetare, Centrul de Cercetare în Medicină și Spiritualitate Creștină, Spitalul Providența Iași

 

Miercuri, 25.05.2022 (online)

19.00-20.30 (ora Italiei) MASĂ ROTUNDĂ (2)

SEARĂ IN MEMEORIAM – OVIDIU BĂJENARU 

Invitați

Prof. dr. Miron Alexandru BOGDAN

Medic Primar de Medicină Internă și Pneumologie, Profesor de Pneumologie la Catedra de Pneumologie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, Membru al Comitetului Director al Colegiului Medicilor din București, Președintele Comisiei de Pneumologie din Ministerul Sănătății

Prof. dr. Mihai Mircea DICULESCU

Seful Catedrei de Gastroenterologie și Hepatologie Institutul Fundeni, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davilla”, București, Directorul Centrului de Gastroenterologie și Hepatologie Fundeni

Prof. dr. Dragoș VINEREANU

Medic Primar Cardiolog, Prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davilla”, Președintele Societății Române de Cardiologie

Moderator: Adrian Sorin Mihalache

Centrul de Cercetare în Medicină și Spiritualitate Creștină, Spitalul Providența Iași, lect. dr. Facultatea de Teologie Ortodoxă, UAIC Iași, doctorand în Neuroștiințe UMF „Carol Davilla”, București

 

Joi, 26.05.2022 (online, on site Monza, ITALIA)

începând cu ora 15.00 Sosirea și cazarea participanților la Monza

17.00-17.30 Te Deum

17.30-18.15 (ora Italiei) CONFERINȚA (4)

RAPORTUL DINTRE TEOLOGIA MORALĂ CREȘTINĂ ȘI MEDICINĂ

PS Atanasie, Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei 18.15-19.00 (ora Italiei) Întrebări și discuții

Moderator: PC Pr. Dr. Pompiliu Nacu

Preot Protopop Protopopiat Lombardia II, Parohia „Tuturor Sfinților”, Monza, Italia

19.00-19.30: Cina

19.30-20.15 (ora Italiei) CONFERINȚA (5)

TERAPIA MULTIDISCIPLINARĂ ÎN ADICȚII –O ABORDARE DIN PERSPECTIVA ANTROPOLOGIEI MEDICALE

Cerc. științ. grad I Adina-Brîndușa BACIU

Institutul  de  Antropologie  ,,Fr.  I.  Rainer”,  Academia  Română  (medic,  doctor  în Medicină), Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București

20.15-21.00 Întrebări și discuții Moderator: Dr. Mircea Bogdan Matei Medic specialist Psihiatru, drd. UMF „Carol Davilla” București

 

Vineri, 27.05.2022 (online, on site, Monza, ITALIA)

9.00-11.00: Intervenții în secțiuni, discuții și întrebări (online/on site) Discuții  pe  marginea  prezentărilor  și  formularea  concluziilor  în  cadrul grupurilor/secțiunilor de lucru

11.00-11.15 Pauză de cafea

11.15-12.15 Prezentarea concluziilor în plen (online/on site)

12.30-13.30 Masa de prânz

13.30-15.00 Timp de refacere

15.00-16.15 Intervenții în secțiuni, discuții și întrebări (online/on site) Discuții  pe  marginea  prezentărilor  și  formularea  concluziilor  în  cadrul grupurilor/secțiunilor de lucru

16.30-17.00 Prezentarea concluziilor în plen (online/on site)

17.00-18.00 (ora Italiei) CONFERINȚA (6)

PÂINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE ȘI SINDROMUL CARDIO- METABOLIC

MD dr. Gheorghe CERIN

PhD, FESC Head of Cardiology and Internal Medicine Unit, Division of Cardiology – Cardiac Surgery Dpt. San Gaudenzio Clinic, Consultant Cardiologist, Cardiovascular Center – Monza Hospital.

18.00-19.00 (ora Italie) Întrebări și discuții Moderator: Dr. Laurențiu Broscaru

Medic  internist,  Departamentul  de  Medicină  Integrativă  al  Clinicii  ImunoMedica,  Centrul  de Prevenție, Diagnostic și Tratament „Sf. Ioan Botezătorul”, București

19.00-19.30 Cina

19.30-20.30 (ora Italiei) CONFERINȚA (7)

ROLUL CREDINȚEI CHIRURGULUI ÎN ABORDUL MICROSCOPIC AL PATOLOGIEI ENCEFALULUI

Prof. dr. Vladimir CIUREA

MD., PhD., MSc., Dr. h.c. Mult., Șef Secție Neurochirurgie și Director Științific spitalul Clinic Sanador, Membru de Onoare al Academiei Române – Secția Științe Medicale, Profesor de Neurochirurgie și Profesor emerit al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davilla” din București

20.30-21.30 (ora Italiei) Întrebări și discuții Moderator: Dr. Constantin Radu

Medic Chirurg la Clinica de Chirurgie Generală, și Viscerală – Helios Klinkum München West, Spitalul Universitar Ludwig  Maximilian, München, Germania

22.00-23.00 Ceaiul de seară: interacțiune liberă: discuții, concluzii, perspective CEMSC 2023

 

Sâmbătă, 28.05.2022 (online, on site, Monza, ITALIA)

8.00-8.45 Micul dejun

9.00-11.00 Intervenții în secțiuni, discuții și întrebări (online/on site) Discuții  pe  marginea  prezentărilor  și  formularea  concluziilor  în  cadrul grupurilor/secțiunilor de lucru

11.00-11.15 Pauză de cafea

11.15-12.15 Prezentarea concluziilor în plen (online/on site)

12.30-13.30 Masa de prânz

13.30-14.45 Timp de refacere

15.00-16.15: Intervenții în secțiuni, discuții și întrebări (online/on site) Discuții  pe  marginea  prezentărilor  și  formularea  concluziilor  în  cadrul grupurilor/secțiunilor de lucru

16.15-16.30 Pauza de cafea

16.30-17.15 Prezentarea concluziilor în plen (online/on site)

17.15-18.00 Vecernie

18.00-18.45 Cina

19.00-20.00 (ora Italiei) CONFERINȚA (8)

REȚEAUA SPIRITUALĂ CREȘTIN-ORTODOXĂ ȘI ROLUL EI ÎN SĂNĂTATE

Prof. dr. Irinel POPESCU

Șef al Centrului de Boli Digestive și Transplant hepatic din cadrul INSTITUTULUI Clinic Fundeni, Președinte al Academiei de Științe Medicale din România (2011- 2019), Membru al Academiei Franceze de Chirurgie, Membru al Academiei Franceze de Medicină

20.00-21.00 (ora Italiei) Întrebări și discuții Moderator: Dr. Nicoleta Dimitriu

Medic primar Medicină de Familie, Spitalul Providența, Iași, coordonator Departamentul Cercetare,

Centrul de Cercetare în Medicină și Spiritualitate Creștină, Spitalul Providența, Iași

21.30-22.30: Ceaiul de seară: Interacțiune liberă discuții, concluzii, perspective CEMSC 2023

 

Duminică, 29.05.2022 (online, on site, Monza, ITALIA)

9.30 – 12.00: Sfânta Liturghie

12.30 – 13.30: Masa de prânz

13.30 – 14.30: Concluzii, perspective CEMSC 2023 (on site, Monza)

începând cu ora 15.00: Plecarea participanților

19.00-20.00 (ora Italiei) CONFERINȚA (9)

RUGĂCIUNEA ȘI INTERRELAȚIA PLĂMÂN-INIMĂ. DOAR ATÂT? (O VIZIUNE CREȘTIN-ORTODOXĂ)

Prof. dr. Miron Alexandru BOGDAN

Medic Primar de Medicină Internă și Pneumologie, Doctor în Științe Medicale. Profesor de Pneumologie la Catedra de Pneumologie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, Membru al Comitetului Director al Colegiului Medicilor din București, Președintele Comisiei de Pneumologie din Ministerul Sănătății

Întrebări și discuții

Moderator: Dr. Matei Iorgu Dragoș

Medic Specialist Psihiatru, Clinica ImunoMedica, București

 

Luni, 29.05.2022 (online)

19.00-20.00 (ora Italiei) EPILOG CEMSC 2022 (acces liber) Invitații, lectorii și participanții la CEMSC 2022  Intervenții despre:

  1. 1. Concluziile CEMSC 2022
  2. 2. Cum vedeți viitorul CEMSC? Moderator: Adrian Sorin Mihalache

Centrul de Cercetare în Medicină și Spiritualitate Creștină, Spitalul Providența Iași, lect. dr. Facultatea de Teologie Ortodoxă – UAIC Iași, doctorand în Neuroștiințe UMF „Carol Davilla”, București

Date de contact:

CEMSC 2022

medicineandspirituality.eu

Informații privind înscrierile se pot obține expediind un email la adresa:

medicina.si.spiritualitate@gmail.com

Centrul de Cercetare în Medicină și Spiritualitate Creștină

– Spitalul „Providența” Iași:

https://providentamedical.ro/cuvinte-cheie/centrul-de-cercetare-medicina-spiritualitate-providenta

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei:

https://episcopia-italiei.it/index.php/ro/

Centrul de Studii Teologice „Sfântul Dionisie Exiguul”:

https://episcopia-italiei.it/csde/index.php/it/

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava