Creștere redusă a cazurilor noi de îmbolnăviri cu Covid-19 în județul Suceava
În ultimele 24 de ore, în județul Suceava s-au înregistrat doar șapte cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, numărul total al cazurilor de Covid-19 din județ a ajuns în momentul de față la 3.741.
Până astăzi, 14 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 21.999 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.719 au fost declarate vindecate și externate.
„Având în vedere creșterea numărului de cazuri noi din ultimele zile, pentru care a fost confirmată infectarea cu noul coronavirus (COVID-19), reluăm apelul către populație pentru respectarea cu strictețe a măsurilor generale de protecție sanitară – purtarea măștii în spații închise, păstrarea distanței față de alte persoane, evitarea atingerii suprafețelor comune și a contactului direct, igienizarea frecventă a mâinilor.
Atragem atenția asupra faptului că, în absența asimilării conduitei sanitare responsabile, instituirea măsurilor de relaxare pentru reluarea activităților sociale și economice crește riscul de răspândire a virusului. Din acest motiv, contextul epidemiologic impune conformarea la măsurile de protecție sanitară printr-o atitudine precaută, preventivă, responsabilă, care să permită autorităților continuarea măsurilor pentru redeschiderea altor tipuri de activități”, se arată într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică.
Până astăzi, 1410 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 13.06.2020 (10:00) – 14.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Iași, Olt, Sibiu și Suceava.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
1. | Alba | 412 |
2. | Arad | 703 |
3. | Argeș | 355 |
4. | Bacău | 562 |
5. | Bihor | 658 |
6. | Bistrița-Năsăud | 422 |
7. | Botoșani | 890 |
8. | Brașov | 1.022 |
9. | Brăila | 88 |
10. | Buzău | 308 |
11. | Caraș-Severin | 112 |
12. | Călărași | 131 |
13. | Cluj | 599 |
14. | Constanța | 312 |
15. | Covasna | 245 |
16. | Dâmbovița | 356 |
17. | Dolj | 253 |
18. | Galați | 682 |
19. | Giurgiu | 242 |
20. | Gorj | 171 |
21. | Harghita | 205 |
22. | Hunedoara | 640 |
23. | Ialomița | 401 |
24. | Iași | 727 |
25. | Ilfov | 622 |
26. | Maramureș | 119 |
27. | Mehedinți | 153 |
28. | Mureș | 700 |
29. | Neamț | 924 |
30. | Olt | 130 |
31. | Prahova | 153 |
32. | Satu Mare | 64 |
33. | Sălaj | 107 |
34. | Sibiu | 545 |
35. | Suceava | 3.741 |
36. | Teleorman | 149 |
37. | Timiș | 511 |
38. | Tulcea | 165 |
39. | Vaslui | 165 |
40. | Vâlcea | 39 |
41. | Vrancea | 759 |
42. | Mun. București | 2.423 |
43. | – | 34 |
TOTAL | 21.999 |