Concert pascal
MOPAN Suceava

CS Universitatea Suceava îşi va relua azi pregătirile pentru noul sezon competiţional al Ligii Naţionale de handbal masculin. O parte din componenţii lotului formaţiei sucevene, cei care au fost mult timp accidentaţi sau au jucat mai puţin, au început antrenamentele mai devreme, de azi însă tot lotul va trece la treabă.

Din lotul cu care a încheiat campionatul anterior va lipsi portarul Iulian Andrei.Goal-keeper-ul sucevean în vârstă de 30 de ani a ales să evolueze la HC Caraş Severin.

„Portarul Iulian Andrei merită toate mulţumirile noastre pentru modul în care a apărat culorile clubului nostru în toată perioada lui de activitate aici” a afirmat managerul Petru Ghervan.

Dacă Iulian Andrei s-a despărţit de CSU Suceava, în schimb din lotul echipei sucevene pentru încă trei sezoane vor face parte Mihai Sandu, Dragoş Nedelcu şi Călin Leordean. Pe cei trei sportivi conducerea clubului sucevean i-a „acontat” în cadrul licitaţiei organizate de Centrul Naţional de Excelenţă de la Sighişoara. Dacă primii doi sunt cunoscuţi publicului sucevean, cel de-al treilea evoluează pe postul de extremă dreapta şi are 19 ani.

“Jucătorii cu care ne-am înţeles în urma licitaţiei organizate de Centrul Naţional de Excelenţă de la Sighişoara sunt sportivi tineri de top care merită toată atenţia. Vrem ca ei să semneze contracte cu noi pe durata a trei ani, urmând ca modalitatea de plată să fie stabilită ulterior după o înţelegere cu FRH. În cei priveşte pe cei trei am gândit în perspectivă pentru că sunt jucători de mare viitor, însă o necesitate pentru formaţia noastră este un pivot de valoare” a declarat managerul CSU Suceava, Petru Ghervan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava