Concert pascal
MOPAN Suceava

CSU din Suceava este un club care s-a așezat din start pe o bază serioasă reușind ca pe lângă echipa de handbal din Liga Zimbrilor să aibă și un centru de copii și juniori puternic. Din păcate pandemia cu Covid-19 a afectat puternic formațiile de juniori ale clubului universitar, ele întrerupându-și forțat activitatea deși erau pe primul loc al clasamentelor și la juniori I și II, având mari șanse la o medalie. În pofida acestui fapt, cei mai buni tineri handbaliști suceveni au fost convocați la loturile naționale ale României.

După ce în urmă cu trei săptămâni nu mai puțin de șase tineri handbaliști antrenați de Vasile Boca au participat la o acțiune a lotului de cadeți al României, de această dată alți doi jucători de perspectivă de la CSU Suceava au fost convocați la lotul național de juniori, este vorba de pivoții Cristian Bejenariu și Alexandru Focșăneanu.

„Este vorba de un stagiu de pregătire centralizată care se desfășoară la Izvorani și se întinde pe o durată de 12 zile. Jucătorii noștri sunt bine pregătiți, au fizicuri impresionante pentru vârsta lor și știu că abia așteaptă să joace după o perioadă de pauză extrem de lungă”, a declarat antrenorul Vasile Boca.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava