Concert pascal
MOPAN Suceava

Etapa a IV-a a Diviziei A de handbal masculin programează pentru echipa CSU Suceava un nou meci de calibru după cel cu HC Dobrogea Sud, principala favorită la promovarea în Liga Naţională. De această dată, adversara sucevenilor va fi CSSM Bacău, formaţia care are şi ea pretenţii la accederea în primul eşalon valoric al handbalului masculin românesc.
Partida se anunţă a fi extrem de disputată, aşa cum au fost de altfel toate întâlnirile dintre suceveni şi băcăuani. După cum arată componenţa seriei A a Diviziei A de handbal masculin, fără a desconsidera celelalte grupări, lupta pentru promovare sau pentru primele trei locuri se va da între HC Dobrogea Sud, CSSM Bacău şi CSU Suceava. În acest context, după înfrângerea din partida cu HC Dobrogea Sud, formaţia care în mod normal va „defila” în această serie, CSU Suceava trebuie să încerce să scoată cât poate din jocul cu CSSM Bacău.

„Ne aşteaptă un joc dificil în compania unei formaţii bune. Totdeauna am avut partide complicate cu bacăuanii şi sunt convins că aşa va fi şi acum, iar jucătorii noştri sunt pregătiţi. Nu avem decât un singur jucător indisponibil, Ioan Tcaciuc.

Ne-am mai întâlnit în partidele amicale dinaintea sezonului oficial cu CSSM Bacău şi ştim cu ce ne vom confrunta. Sper să facem un joc bun” a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.

Clasament
1. HC Dobrogea Sud    3    3    0    0    135-72    9
2. CSSM Bacău    3    3    0    0    106-60    9
3. HC Buzău    3    3    0    0    82-49    9
4. Poli Iaşi    3    2    1    0    117-63    7
5. CSU Suceava    3    2    0    1    87-53    6
6. Atletico Alexandria    3    2    0    1    104-104    6
7. Teleorman Alexandria    3    1    1    1    100-974
8. CSM Bucureşti II    3    1    0    2    107-93    3
9. Farul Constanţa    3    1    0    2    52-76    3
10. LPS Piatra Neamţ    3    1    0    2    83-120    3
11. De la Alpinism la Turism Vicov*    3    1    0    2    63-87    2
12. CSU Târgovişte    3    0    0    3    60-112    0
13. GSIP Moreni    3    0    0    3    69-132    0
14. Cimentul Bicaz**    3    0    0    3    -4
* echipă penalizată cu un punct pentru nerespectarea cerinţelor de vârstă
** echipă penalizată cu patru puncte, trei pentru neprezentare şi unul nerespectarea cerinţelor de vârstă

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava