Concert pascal
MOPAN Suceava

CSU Suceava a făcut un joc modest în etapa a XII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin şi a pierdut în faţa grupării CSM Bucureşti. Sucevenii nu au reuşit să ţină piept unei echipe tehnice, dar fără talie deosebită şi cu o grămadă de indisponibilităţi. Dintre elevii antrenorilor Adi Chiruţ şi Iulian Andrei îl putem remarca, din nou, doar pe portarul George Şelaru.
Prima repriză a fost una echilibrată, oaspeţii găsind de fiecare dată „cheia” apărării sucevene. De partea cealaltă, gazdele, deşi încurajate puternic din tribune nu au găsit soluţii pe faza de atac. La pauză a fost 16-13 în favoarea celor de la CSM Bucureşti şi iubitorii handbalului sucevean aşteptau revirimentul din partea secundă.
Cu zece minute înainte de final scorul era 23-26 şi CSU Suceava era pe „val”. Au urmat însă câteva ratări monumentale care i-au dezarmat pe toţi, pe antrenori, pe colegii de echipă, pe adversari, pe bodyguarzi şi pe spectatori. Portarul Şelaru a avut patru intervenţii de excepţie la rând, însă colegii săi au ratat toate cele patru contraatacuri. A început „veteranul” Florin Ciubotariu, singur pe extrema stângă la semicerc şi a continuat extrema dreaptă Preda, la fel de singur, dar pe partea cealaltă. În condiţiile în care măcar două din cele patru acţiuni de atac ar fi fost transformate în gol, rezultatul partidei era incert. Dar cum s-a ratat ca la „Podu Înalt”, în consecinţă CSU Suceava s-a „Predat” cu scorul de 24-29.
CSU Suceava: Şelaru – C.Bursuc (1), Petrea (1), Baican (4), Sipka (5), Polocoşer, Burlacu (6), Ciubotariu (2), Preda (1), Olariu (1), Şoldănescu.

Etapa a XII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin programează meciurile:
CSU Suceava – CSM Bucureşti    24-29
HC Vaslui – Steaua    26-25
HC „Adrian Petrea” Reşiţa – Poli Timişoara    25-25
HC Odorhei – CSM Făgăraş    34-22
Dunărea Călăraşi – CSM Satu Mare    24-27
Din etapa a XII-a au mai rămas de jucat partidele: HC Dobrogea Sud Constanţa – Potaissa Turda şi Dinamo – CSM Focşani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava