Concert pascal
MOPAN Suceava

În cadrul etapei a XIV-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, CSU Suceava va întâlni sâmbătă de la ora 12.00 în sala LPS revelaţia actualului sezon competiţional, Potaissa Turda. Gruparea oaspete porneşte ca favorită datorită experienţei şi valorii lotului pe care-l are, dar şi prin prisma locului ocupat în clasament, II la egalitate de puncte cu liderul HCM Constanţa.
Tinerii handbalişti pregătiţi de antrenorul Răzvan Bernicu şi publicul sucevean vor avea ocazia să se reîntâlnească cu foştii echipieri ai grupării bucovinene, Adomnicăi, Bursuc şi Dediu.
„Pornim cu şansa a doua în acest meci, dar vrem să facem un joc bun în compania unei echipe experimentate şi valoroase. Jucătorii noştri trebuie să se autodepăşească şi să încerce să suplinească prin vigoare şi atitudine plusul de omogenitate al oaspeţilor.
Vom avea trei partide în decurs de opt zile şi trebuie să gestionăm cât mai bine efortul depus şi recuperarea. Sunt jocuri extrem de importante care ne pot asigura un moral bun pentru perioada ce va urma” a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
După meciul cu Potaissa Turda, CSU Suceava va întâlni pe 30 ianuarie în deplasare gruparea Poli Timişoara, pentru ca apoi în 2 februarie să joace acasă cu CS Caraş Severin.

Etapa a XIV-a a Ligii Naţionale de handbal programează meciurile:
CSU Suceava – Potaissa Turda
Pandurii Tg.Jiu – HCM Baia Mare
HCM Constanţa – Ştiinţa Bacău
CSM Bucureşti – HC Odorhei
Steaua – Poli Timişoara
Dinamo – CS Caraş Severin

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava