Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și-a depus astăzi în mod oficial candidatura pentru un nou mandat în fruntea administrației județene dar și lista de candidați pentru deliberativul județean. El a venit însoțit la Biroul Electoral Județean de către o bună parte din echipa sa de consilieri județeni dar și de către lideri marcanți ai partidului, primari și parlamentari. Lângă Flutur s-au aflat primarul Ion Lungu, viceprimarul Lucian Harșovschi, deputații Ioan Balan și Bogdan Gheorghiu, senatorul Daniel Constantin Cadariu, primarul de Adâncata, Viorel Cucu, prefectul Alexandru Moldovan, vicepreședinții CJ, Niculai Barbă și Vasile Tofan, adminstratorul public al județului, Irina Vasilciuc. ”Cu Doamne Ajută mi-am depus candidatura pentru președinția Consiliului Județean. Am lângă mine o echipă foarte puternică”,a  declarat Flutur. El a depus la Biroul Electoral Județean un tom de dosare cu peste 50.000 de semnături pentru susținerea candidaturii sale tot atâtea câte au fost depuse și pentru susținerea listei de consilieri județeni. ”Un început bun și promițător”, a spus Gheorghe Flutur care a ținut să le mulțumească tuturor celor care au semnat pentru susținerea candidaturii sale. ”Candidez  pentru continuarea marilor proiecte în primul rând din județul Suceava. Mă refer la fericita postură în care suntem azi când autostrăzile devin cetitudine și A7 și A14 Autostrada Nordului dar mai e de bătut drum la București, mai este de împins ca să se întâmple efectiv și mandatul acesta va fi un mandat cert pentru așa ceva și pentru drumul expres Suceava- Botoșani și pentru alte investiții în infrastructura de drumuri precum drumul paralel cu frontiera cu Ucraina”, a spus Flutur.

”Va trebui să punem accent mai mult pe reindustrializarea județului”

El a subliniat că acest mandat va ”un altfel de mandat” pentru că va trebui să pună accent mai mult pe reindustrializarea județului ”pentru că nu o să fie argumente că nu avem autostradă. ” Ce facem la capătul autostrăzii depinde de  mine și de echipa mea la Consiliul Județean. Va trebui să devenim mult mai ofensivi în parteneriatele cu mediul de afaceri,  cu primăriil, cu oricine vrea să investească în acest județ. Sunt hotărât și dublez energia pentru ca investițiile în locuri de muncă să fie pe primul plan. Tot pe primul plan Suceava trebuie să joace un rol de lider regional. Spun asta pentru că avem foarte multe atuuri ca inițiative, ca instituții cum sunt Spitalul, Universitatea, Aeroportul și alte instituții care să joace un rol regional important”,a  spus Flutur.

Proiecte pentru creșterea bunăstării și a nivelului de trai al oamenilor

El a adăugat că are în vedere investiții pentru bunăstarea oamenilor. ”Mă refer aici la marile proiecte  pentru serviciile în slujba oamenilor, apă, canalizare ,gaz metan,  drumuri și altele. Aici proiectul nostru este de dublare a populației care să fie conectată  în perioada următoare și când spun  asta mă refer la proiecte de valori foarte mari pentru apă, canal și gaze naturale. Oamenii așteaptă de la noi mai multă siguranță și siguranța asta e de mai multe feluri de la siguranța legată de sănătatea lor până la siguranța locului de muncă, siguranța copiilor care merg la școală până la siguranța de proximitate. Oamenii așteaptă de la noi un trai mai bun și pentru că am investit în celelalte mandate mult simt că se poate închide cercul atunci când mai multe locuri de muncă se vor deschide aici”, a arătat președintele Consiliului Județean. Flutur a mai spus că nu renunță la ideea sa de a crea condiții penttru reîntoarcerea acasă a celor din Diaspora. ”Va trebui să pregătim programe speciale de la cele pentru copilașii lor până la cele pentru familii ca să se întoarcă acasă. Să construim motive ca să se întoarcă și avem iar autostrăzile ca argument dar și altele. Sunt multe lucruri care trebuie continuate precum cele de punere în valoare a patrimoniului turistic în special. Trebuie să intrăm într-o nouă etapă cu OMD care trebuie pus la treabă. Port în piept o invitație pentru tineri care să vină la construcție să se implice în viața cetății. Și invitația asta nu vine doar pe vorbe. Invitația este să intre tinerii și în politică și în adminsitrație. Trebuie să îi atragem lângă noi și să fim conștienți că de noi depinde foarte multe dacă tinerii se regăsesc acasă sau pleacă de aici din cauză că nu am fost destul de atenți cu ei. Și să schimbăm paradigma în perioada următoare”, a spus Flutur.

El a mai adăugat că Suceava trebuie privită ca un întreg, iar acest lucru se va face prin partenriatele pe care le va avea cu primăriile din județ, indiferent de culoarea politică a celor care se află la conducerea acestora. „Și invit primarii la proiecte, de la Suceava la autostradă până la reindustrializare și dezvoltare economică în fiecare localitate în parte”, a încheiat Gheorghe Flutur.

”Cu Doamne Ajută” Gheorghe Flutur și-a depus candidatura pentru un nou mandat la președinția Consiliului Județean. El a adus la BEJ dosare cu peste 50.000 de semnături. ”Va fi un altfel de mandat”, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava