Concert pascal
MOPAN Suceava

Cea mai importantă competiţie de fotbal din România pentru copii între 10 şi 12 ani, Cupa “Hagi Danone”, va ajunge pentru a şasea oară la Suceava, deoarece municipiul nostru a fost ales din nou între cele patru oraşe din ţară ce vor găzdui prima fază a competiţiei, faza zonală, înaintea celei finale. În perioada 16 – 17 aprilie, stadionul Areni va fi gazda etapei a treia a Cupei “Hagi Danone”, la care şi-au anunţat prezenţa 32 de echipe de la şcolile gimnaziale din judeţ. Acestea vor lupta pentru locul pus în joc la finala pe ţară a competiţiei, ce va avea loc în luna mai, la Academia “Gheorghe Hagi” din Constanţa.

„Mă bucur că fotbalul la nivel de copii şi şcoli se opreşte din nou, pentru a şasea oară, la Suceava. Este o competiţie adresată în special şcolilor din ţară, ce a avut un succes foarte mare în judeţul nostru la ediţiile anterioare şi cu siguranţă aşa va fi şi la ediţia din acest an. În acelaşi timp suntem bucuroşi că suntem din nou unul din cele patru oraşe din ţară în care se organizează faza zonală a Cupei Hagi Danone”, a explicat responsabilul cu organizarea a fazei de la Suceava, Ciprian Anton.

Sunt patru etape zonale în Cupa Hagi Danone, înainte de Turneul Final de la Constanţa. Fiecare echipă câştigătoare a unei faze zonale se califica la Turneul Final (Academia Hagi, 25-29 mai). Până acum, în prima etapa s-a impus Şcoala “Traian” din Piteşti, iar în cea de-a doua câştigătoare a fost echipa LPS Banatul. După a treia etapă de la Suceava (16-17 aprilie), ultima fază zonală se va juca la Bucureşti, la Liceul “Mircea Eliade”, între 13 şi 15 mai.

Turneul Final al Cupei Hagi Danone va avea loc la Academia Hagi din Constanţa, între 25 şi 29 mai, şase şcoli şi şase cluburi urmând să lupte pentru titlul de campioană a României. Pe lângă cele patru câştigătoare ale fazelor zonale, două alte şcoli se vor mai alătura în turneul care poate trimite 12 tineri fotbalişti la întâlnirea cu fostul mare fotbalist francez Zinedine Zidane.
Câştigătoarea turneului final va fi desemnată campioană naţională, iar cei 12 copii campioni vor îmbrăca tricourile României la Danone Nations Cup în toamnă, când vor juca la Paris pentru titlul suprem alături de alte 31 de mici naţionale din toată lumea. În 2015, echipa Academiei Hagi a jucat pentru România la Cupa Naţiunilor Danone din Marrakech, Maroc.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava