MOPAN Suceava

Ministrul transporturilor, Dan Şova, a anunţat că din banii încasaţi din acciza pe carburanţi ar putea fi finanţată construcţia unei autostrăzi Paşcani – Suceava – Siret. Dan Şova a spus joi la Suceava că această autostradă va fi o componentă a coridorului IX paneuropean, şi că documentaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice în urmă cu două săptămâni publicată pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, însă a fost contestată.

„Am publicat documentaţia pentru licitaţia pentru studiul de fezabilitate, până pe 16 iunie este termen pentru depunerea ofertelor. După realizarea studiului de fezabilitate voi propune începerea licitaţiei de lucrări, iar finanţarea o s-o propun, şi sper să fie agreată şi de Guvern şi de Parlament- din acciza pe carburanţi care a fost introdusă la 1 aprilie”, a declarat ministrul transporturilor.

Trebuie spus că preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, i-a solicitat lui Dan Şova ca în situaţia în care acest proiect al autostrăzii Paşcani – Siret – Suceava va fi acceptat, noua rută să aibă conexiune cu Aeroportul Ştefan cel Mare din Salcea, iar în acelaşi timp să fie realizate şi lucrările la ruta ocolitoare a municipiului Fălticeni, în profil de autostradă, dar şi construcţia şoselei de centură de sud-est a municipiului Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava