Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PNL de Suceava, Daniel Cadariu, a declarat, astăzi, că deşi alianța toxică USR-AUR-PSD aruncă România în aer, Guvernul PNL continuă să guverneze țara în interesul românilor.

Daniel Cadariu a ţinut să prezinte o parte dintre măsurile pe care actuala guvernare PNL le are în vedere pentru următoarea perioadă:

– Protejarea consumatorilor vulnerabili afectați de creșterile prețurilor energiei reprezintă o prioritate, astfel, Guvernul Cîțu a promovat Legea consumatorului vulnerabil adoptată de Parlament.

– Chiar în acest moment adoptăm OUG pentru stabilirea schemei de subvenționare, unde un ajutor de 10% din costul pentru încălzire ce poate să ajungă chiar la 100% din acest cost pentru cetățenii cu venituri foarte mici.

– Am propus creșterea salariului minim brut cu 250 de lei, de la 1 ianuarie. Astfel salariul minim brut va crește cu 10.9%. Aproximativ 2 milioane de români vor beneficia.
– Pandemia încă reprezintă o mare problema pentru noi – am alocat 460 milioane lei din Fondul de rezervă pentru cheltuieli cu medicamente şi pregătirea paturilor ATI.

– Șomajul tehnic pentru persoanele afectate de pandemie se va prelungi. Acest proiect prevede reintroducerea acordării indemnizației de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

– Părinților ce au copii în vârstă de până la 12 ani sau 26 de ani în cazul copilului sau adultului cu handicap li se vor acorda zile libere plătite prin asigurarea unei indemnizaţii de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare.

– Modificăm vineri hotărârile CNSU în sensul în care unitățile HORECA rămân deschise indifferent de incidența cu condiția vaccinării personalului.

– Școlile rămân deschise indiferent de incidența cazurilor.

– PNRR pentru România a fost aprobat de către Comisia Europeană, astfel, țară noastră va primi 29.2 miliarde de euro în următorii 5 ani.

– În România încă există foarte multe localități defavorizate, de aceea am adoptat programul Anghel Saligny, unde, 50 de miliarde de lei vor contribui la dezvoltarea localităților din România ce nu au drumuri, poduri, apă curentă, canalizare și gaze naturale.

– Luăm în calcul majorarea pensiilor cu 6-7%, începând cu 1 ianuarie 2022

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava