Purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, Daniel Prorociuc, a anunţat joi că că sondajul comandat şi prezentat în cursul zilei de miercuri de către deputatul liberal Alexandru Băişanu nu face parte din programul de acţiuni stabilit în cadrul partidului pentru desemnarea viitorului candidat al PNL pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ. Declaraţiile au fost făcute după ce Alexandru Băişanu a prezentat un sondaj pe care l-a comandat în nume propriu pentru a afla opinia sucevenilor cu privire candidatul liberal preferat de suceveni pentru primăria Suceava, din care reieşea faptul că îl devansează cu 9,2 procente pe contracandidatul său direct, co-preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Balan.
Prezent alături de Ioan Balan în cadrul unei conferinţe de presă, Daniel Prorociuc a subliniat că acest sondaj nu a fost comandat de PNL Suceava, fiind un sondaj care s-a făcut în afara liniei şi programului de acţiuni al PNL. „Este un sondaj care nu este aprobat de către partid. Acum ne aflăm într-o competiţie internă în interiorul PNL pentru desemnarea candidaţilor la primărie şi Consiliul Local. Iar competiţia asta ar trebui să se desfăşoare în primul rând în interiorul partidului, şi apoi pe Facebook sau prin nu ştiu ce mijloace media. Consider mai puţin relevant faptul că unii îşi măsoară notorietatea, cât de frumoşi sunt, cât de inteligenţi vor să pară sau cât de mulţi prieteni au pe facebook”, a spus Prorociuc. El a precizat că cel mai important lucru este ca viitorul candidat al PNL pentru funcţia de primar al Sucevei să aibă în primul rând susţinerea membrilor de partid. Daniel Prorociuc a subliniat faptul că dacă cineva în momentul de faţă se vede deja candidat fără sprijinu partidului, „fie se înşeală, fie se vede candidat din partea altui partid sau chiar independent”. „Reiterez faptul că în primul rând politica se face la partid, şi apoi pe Facebook sau în presă. Şi dacă facem referire la sport, îmi aduc aminte că cei care vor să fure startul sunt descalificaţi. Şi mă tem ca unii oameni să nu fie descalificaţi înainte să înceapă competiţia”, a mai afirmat Daniel Prorociuc.

Daniel Prorociuc a spus că afirmaţiile sale au legătură cu toţi cei care şi-au depus candidatura şi care încearcă să-şi facă campanie în afara liniei trasate de partid. „Există un program clar aprobat pe care toţi liderii partidului, candidaţii şi l-au asumat şi în mod normal acesta trebuie să fie respectat”, a precizat Prorociuc.
El a arătat că dacă ar fi să comenteze sondajul amintit din punct de vedere profesional, în condiţiile în care are experienţă în acest domeniu, poate să spună că este un sondaj „care mie mi se pare făcut pe genunchi”. „Am văzut acolo că se spunea că este un sondaj cantitativ. Aş propune să facem un sondaj calitativ, dar şi să venim la partid mai des, pentru că pe unii colegi nu i-am văzut de câteva luni bune. Mă uitam pe sondaj şi am văzut că unii au grad de notorietate de 90%. Mă gândesc că ar trebui să-l ştie toată Suceava, inclusiv cei plecaţi în Italia. Despre ce vorbim aici?
Sondaje pe genunchi se pot face, dar partidul va face un sondaj clar, profesionist, agreat de toţi candidaţii, pentru că atunci se vor măsura lucrurile într-un mod real, totul făcut după anumite cutume ale statisticii”, a mai precizat Daniel Prorociuc.
Pe de altă parte, liderul PNL Suceava, Ioan Balan, a ţinut să precizeze doar că în Colegiul Director Judeţean s-a stabilit că data de începere oficială a sondajului de opinie în urma căruia va fi desemnat candidatul PNL pentru primăria Suceava va fi 15 septembrie 2015. Balan a subliniat că nu vrea să comenteze în nici un fel deciziile şi acţiunile contracandidatului său, „aşa cum nu a făcut-o nici până acum şi cum nu o voi face nici până la finalul acestei campanii interne”.
El a amintit că sondajul va fi făcut de o firmă cotată serios la nivel naţional, agreată de conducerea centrală a PNL şi sub supravegherea comisiei naţionale de unificare.

Daniel Prorociuc: Sondajul comandat de Alexandru Băişanu nu se încadrează în programul de acţiuni stabilit de PNL Suceava, 9.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (2 votes cast)
Politic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava