Concert pascal
MOPAN Suceava

În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

1.Reglementare

Proiectul de Normă pentru modificarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 34/2020 pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă semestrială aplicabil entităților din domeniul asigurărilor (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);

Regulament privind neaplicarea temporară a cotei pentru exercitarea supravegherii și controlului activității de asigurări obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (regulamentul va fi transmis, spre publicare, Monitorului Oficial al României);

Proiectul de Normă pentru modificarea anexei la Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 13/2018 pentru aplicarea Ghidului Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) privind scenariile de simulare a situațiilor de criză în temeiul art. 28 din Regulamentul (UE) nr. 1.131/2017 privind fondurile de piață monetară (Money-market funds), (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).

2. Autorizare

Aprobarea domnului Virgil-Vasile Șoncutean pentru un nou mandat în calitate de membru al Consiliului de Administrație la societatea Allianz-Țiriac Unit Asigurări S.A.;

Autorizarea doamnei Sache Nicoleta în calitate de director al societății SAI Star Asset Management S.A.;

Aprobarea solicitării BT Asset Management S.A.I. S.A. de autorizare a modificărilor intervenite în documentele F.D.I. BT Clasic, F.D.I. BT Maxim, F.D.I. BT Index Romania-ROTX, F.D.I. BT Index Austria-ATX, F.D.I. BT Euro Obligațiuni, F.D.I. BT Euro Clasic, F.D.I. BT Agro, F.D.I. BT Energy, F.D.I. BT Real Estate, F.D.I. BT Technology, F.D.I. BT Obligațiuni, F.D.I. BT Fix, F.D.I. BT Euro Fix și F.D.I. BT Dolar Fix;

Aprobarea solicitării S.A.I. Erste Asset Management S.A. de autorizare a Fondului Deschis de Investiții Erste Liquidity EUR şi înscrierea acestuia în Registrul public al A.S.F.;

Autorizarea modificării Actului constitutiv al Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Aprobarea cererii de avizare a modificării Contractului de administrare pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Aripi, administrat de Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Aprobarea cererii de avizare a modificării Prospectului schemei de pensii private pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Aripi, administrat de Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Aprobarea cererii de avizare a modificării Contractului de administrare pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Vital, administrat de Aegon Pensii – Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Aprobarea cererii de avizare a modificării Prospectului schemei de pensii private pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Vital, administrat de Aegon Pensii – Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Aprobarea cererii de autorizare a modificării Declarației privind politica de investiții pentru Fondurile de Pensii Facultative AZT Moderato și AZT Vivace, administrate de Allianz-Țiriac Pensii Private Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Aprobarea cererii de autorizare a modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Facultative NN Activ, administrat de NN Asigurări de Viață S.A.;

Aprobarea cererii de autorizare a modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Facultative NN Optim, administrat de NN Asigurări de Viață S.A.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava