Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu,  a declarat că a luat cuvântul astăzi în plenul Camerei Deputaților pentru a susține proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 23/2020. Inițiativa vizează preluarea în domeniul public al Județului Hunedoara a cetății dacice de la Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia – situată în satul Grădiștea de Munte, comuna Orăștioara de Sus și rezolvarea situației juridice, referitoare la suprapunerea amplasamentelor cetăților dacice din Munții Orăștiei cu terenuri aflate în fondul forestier național, precum și facilitarea demarării și derulării procedurilor privind exproprierile terenurilor aferente cetăților dacice din Munții Orăștiei.

”Ca ministru al Culturii, am susținut clarificarea statutului cetăților dacice pentru a deschide calea spre o mai bună protejare, conservare și punere în valoare a acestui monument istoric înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Mai mult, în toamna anului 2020 dădeam startul implementării proiectului „Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european”, care avea ca scop restaurarea monumentului și dezvoltarea economică și socială a zonei, prin management cultural”,a  explicat Gheorghiu.

Adoptarea proiectului de lege, a spue el,  ar oferi Consiliului Județean Hunedoara noi posibilități de accesare a unor fonduri nerambursabile, inaccesibile acum din cauza faptului că unul dintre principalele criterii de eligibilitate este reprezentat de apartenența bunului/terenului pe care se va realiza investiția la domeniul public de interes județean.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava