Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, este interesat de situația infrastructurii școlare și de resursele umane din învățământul preuniversitar. În acest sens el a adresat o interpelare ministrului educației naționale, Liviu Marian Pop, prin care cere să-i dea răspunsuri în scris cu privire la numărul de unități de învățământ la nivel național dar și din județul Suceava care vor demara anul școlar 2017/2018 fără autorizații de funcționare sau fără autorizații sanitare sau de securitate la incendiu precum și răspunsuri cu privire la numărul de posturi ocupate de suplinitori necalificați atât în țară cât și în județ.

”Vă rog să precizați care a fost și este nivelul salariului mediu net în învățământul preuniversitar în anii 2015, 2016, 2017, pentru fiecare categorie de personal didactic? n condițiile în care bugetele administrațiilor publice locale au fost împovărate în ultimul an cu tot mai multe cheltuieli curente fără un transfer suplimentar de resurse financiare de la bugetul de stat, vă rog să precizați care va fi sursa de finanțare pentru reabilitarea rețelei școlare din România? Având în vedere oportunitatea realizării de investiții publice importante din resurse financiare europene, vă rog să precizați dacă ați elaborat o propunere de axă de finanțare pentru reabilitarea rețelei școlare din aceste fonduri?”, sunt alte câteva întrebări adresate de parlamentarul liberal sucevean ministrului educației. Bălan a arătat că din informațiile existente la începutul anului școlar 2016/2017, 4.221 de unități de învățământ preuniversitar din țară nu dețineau autorizații sanitare sau avize de la ISU din cauza lipsei acute de investiții publice. ”De asemenea , tot la începutul anului școlar trecut un număr semnificativ de catedre erau ocupate de suplinitori necalificați. Cauza acestei din urmă probleme este cunoscută de toate guvernele din ultimii ani, neatractivitatea salarială care domnește în educație. Din păcate, după spusele doamnei ministru Olguța Vasilescu, situația va continua și după 1 ianuarie 2018, atunci cînd sunt anticipate creșteri nete ale salariilor sub 4%”, a mai spus Bălan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava