Muzeul Bucovinei

Doar trei jucători din lotul de 24 al echipei de fotbal de Liga a III-a Foresta Suceava au acceptat să se vaccineze împotriva COVID-19. În schimb, întreg staff-ul formației s-a vaccinat. Luna trecută, jucătorii și staff-ul Forestei au stat o perioadă în carantină, după ce au fost depistate cinci cazuri de COVID în rândul fotbaliștilor. Președintele clubului, Andrei Ciutac, a declarat, la Radio Top: „Membrii staff-ului sunt cu toții vaccinați, inclusiv antrenorul, antrenorul secund și maseurul. Din păcate nu se vaccinează și fotbaliștii. Au făcut doar trei dintre ei vaccinul. Ceilalți au fel de fel de motive pentru care nu vor să se vaccineze. Dar, nu pot să oblig pe nimeni să se vaccineze. Am încercat să le explic, să le aduc argumente și puterea propriului exemplu, pentru că eu m-am vaccinat, însă fără folos. Le-am mai explicat și recent fotbaliștilor că au colegi care s-au vaccinat și sunt bine mersi. Cei cinci care au trecut prin boală nu necesită, teoretic, vaccinarea. Mai sunt cei trei vaccinați. Cu ceilalți voi mai vorbi și poate s-or vaccina”. Președintele Forestei a mai spus că jucătorii nevaccinați sau care nu au trecut prin boală sunt testați săptămânal pentru diagnosticarea COVID-19. Testele sunt plătite de club.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava