Concert pascal
MOPAN Suceava

O nouă ediție a emisiunii „Ferma Vedetelor” va începe curând la ProTv. 12 vedete se vor transforma în fermieri. Show-ul are loc în Cipru, departe de civilizație. Doinița Oancea, actrița care a participat la prima ediție, recomandă armonie și înțelegere, pentru că le va fi foarte greu concurenților, potrivit click.ro.

Doinița Oancea, una dintre concurentele primei ediții ale emisiunii „Ferma Vedetelor, a declarat, pentru Ring, conform sursei citate, cum s-a simțit pe parcursul competiției, dar și ce recomandări are pentru participanți: „Din punctul meu de vedere, a fost foarte greu, condiţiile meteo au fost cumva împotriva noastră, ne-a fost foarte frig, plus că am trăit într-o căsuţă foarte modestă. Noi, practic, obişnuiţi cu alte condiţii, ne-am întors în timp pe durata acestui show de televiziune. Sunt conştientă însă că sunt oameni care trăiesc şi acum în astfel de condiţii, dar noi nu eram obişnuiţi. În plus, faptul că eşti nevoit să trăieşti împreună cu alte 11 persoane, fiecare diferită de cealaltă, să ajungi să trăieşti din ce produci, să faci troc şi alte asemenea lucruri, este dificil.”.

Citește articolul complet pe: http://www.click.ro/vedete/romanesti/doinita-oancea-dezvaluiri-incendiare-despre-ferma-vedetelor

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava