Concert pascal
MOPAN Suceava

Prin dragostea și purtarea de grijă a Preamilostivului Dumnezeu, tezaurul Mănăstirii Sihăstria Putnei se îmbogățește la ceas de sărbătoare cu două odoare de mare preț sosite din Grecia, părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, cunoscut tămăduitor de boli și doctor fără de arginți, și ale Sfântului Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului, mare făcător de minuni. Astfel, bucuria zilelor de praznic închinate Bunei Vestiri, hramul istoric al așezământului monahal, a fost sporită încă de pe 23 martie 2024, prin mijlocirea Maicii Domnului, o dată cu sosirea cinstitelor moaște în dulcea Bucovină și prin așezarea raclelor care le adăpostesc în Cetatea Sihăstriei Putnei.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a Părintelui Mitropolit Ignatie al Demetriadei (Grecia) și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, aceste daruri împodobesc sfântul locaș în apropierea sărbătorii care aduce aminte de dragostea, credința și smerenia ascunse în concisul răspuns al Maicii Domnului la cuvintele Arhanghelului Gavriil, Fie mie după cuvântul Tău!.

Cu evlavie și bucurie, grupuri de copii îmbrăcați în frumosul port tradițional specific locului, elevi ai școlilor din localitățile din împrejurimi, purtând în mâini flori ale primăverii, au însoțit în procesiune odoarele către sfântul locaș, alături de pelerini și de grupul psaltic al mănăstirii, care a cântat troparul sfinților oaspeți.

Cinstitele moaște aduse din Grecia de o delegație a Mănăstirii Ano Xenia din Volos, condusă de starețul acesteia, arhim. Nectarie Yfantidis, și însoțită de arhim. Mihail Balan, exarh de zonă în Protopopiatele Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni, au fost întâmpinate de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dimpreună cu obștea mănăstirii, alături de arhim. Nectarie Clinci, stareț al așezământului monahal și exarh de zonă în Protopopiatele Suceava I, Suceava II și Rădăuți. Acestea au fost mai întâi așezate în biserica mare a mănăstirii, cu hramul Izvorul Tămăduirii, aici fiind săvârșită slujba de Te Deum, prin care au fost înălțate rugăciuni de mulțumire către Preamilostivul Dumnezeu.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a împărtășit nemăsurata bucurie a acestor momente și le-a vorbit celor prezenți despre rolul stării lăuntrice a fiecăruia în momentul închinării la cinstitele moaște, precum și despre felul în care ar trebui să ne fie rugăciunea înălțată sfinților, pentru a primi belșug de har și roade cu mulți talanți în urma întâlnirii cu cei care au avut o viață bineplăcută înaintea lui Dumnezeu.

„Primul lucru de care avem cu toții nevoie atunci când ne rugăm este credința. (…) Pe toate câte le veți cere, rugându-vă, să credeți că le-ați și primit. Nu să credeți că le veți primi cândva, mai încolo; nu. Să credeți că le-ați și primit și fi-va vouă precum ați crezut. E înaltă chemare aceasta, e o credință mare aceasta, dar cu cât mai mult ne vom sili să ne sporim această credință, cu atât rugăciunea noastră va fi una care va avea trecere înaintea lui Dumnezeu. Dacă venim șovăielnici, dacă vorbim neîncrezători, dacă ne apropiem de Dumnezeu, de Maica Lui, de sfinții Lui cu îndoială, atunci Dumnezeu nu vede în noi inimile deschise pentru a primi ceea ce cerem. Dar dacă ne apropiem cu credință în Dumnezeu și cu credința că Dumnezeu ne ascultă totdeauna rugăciunile, totdeauna am spus, absolut totdeauna, chiar dacă răspunsul Lui la rugăciunile noastre nu este întotdeauna cel așteptat de noi, când este cu credință făcută, totdeauna Dumnezeu ascultă rugăciunile. Atunci da, se bucură și Dumnezeu, și noi vom ieși folosiți, schimbați, îmbunătățiți, cu alt duh vom pleca de la închinarea înaintea sfinților care sunt în mijlocul nostru și prin prezența sfintelor lor moaște.”

Făcând referire la mesajul Sfintei Evanghelii după Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, citită în cadrul Slujbei de Te Deum, ierarhul a subliniat importanța iertării aproapelui și a credinței care ar trebui să însoțească orice rugăciune.

„Voi când vă apropiați să vă rugați, când vă apropiați să-i cereți ceva lui Dumnezeu când cereți mijlocirile sfinților pentru cererile voastre, iertați orice aveți împotriva cuiva. Cum să ne asculte Dumnezeu? Cum să treacă Dumnezeu peste greșelile noastre ca să ne asculte și să ne împlinească cererile dacă noi n-am trecut? Dacă noi încă avem vrăjmășie în inimile noastre. Ca atare, venim să ne închinăm Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, cel plin de milă, venim și cerem rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Modest, care i-a iertat pe toți cei care în timpul vieții l-au asuprit, și pe el, ca și pe alți sfinți. Lăsăm orice răutate din inima noastră, orice ținere de minte a răului, să lăsăm în seama lui Dumnezeu gândul de răzbunare, știe Dumnezeu mai bine ca noi cum să rânduiască lucrurile și cu astfel de inimă curățită, luminată, smerită, plină de credincioșie și iertătoare să ne apropiem de sfinții lui Dumnezeu, cerând rugăciunile lor și ale Maicii Domnului, a cărei sărbătoare o așteptăm, ca Dumnezeu primindu-le pe acestea să se milostivească spre noi toți.”

În continuare, arhim. Nectarie Yfantidis, starețul Mănăstirii Ano Xenia, a transmis gândul de binecuvântare și rugăciunea Preasfințitului Părinte Ignatie, Mitropolit al Demetriadei, mulțumind chiriarhului locului și tuturor celor prezenți pentru călduroasa primire. De asemenea, acesta a adus în atenție faptul că prin rânduiala Părintelui Ceresc, la începutul Postului Mare, la sărbătoarea Bunei Vestirii, mănăstirea este binecuvântată cu moaștele unui mucenic și ale unui sfințit mucenic.

Arhim. Nectarie Clinci a adus mulțumire Bunului Dumnezeu, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Mitropolitului Ignatie al Demetriadei și Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru binecuvântarea ca în aceste zile de sărbătoare pentru Mănăstirea Sihăstria Putnei, prilejuite de marele praznic al Bunei Vestiri, așezământul monahal să fie împodobit cu prezența Sfinților Pantelimon și Modest. Totodată, gândul de recunoștință s-a îndreptat către cei care au mijlocit ca acest dar să poposească în aceste zile la Sihăstria Putnei, părinți sosiți din Grecia și arhim. Mihail Balan.

Moaștele Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, mângâietor al celor aflați în suferințe trupești și sufletești, și ale Sfântului Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului, sfinți care săvârșesc și astăzi nenumărate minuni, ascultând rugăciunilor tuturor celor care cinstesc numele Preasfintei Treimi, au fost mai apoi purtate în procesiune și așezate spre închinare în biserica istorică a Bunei Vestiri, alături de moaștele Sfinților Sila, Paisie și Natan, nevoitori ai Sihăstriei Putnei în secolul al XVIII-lea.

Luni, 25 martie 2024, ziua hramului istoric va începe cu Acatistul Bunei Vestiri, urmat de săvârșirea Vecerniei unită cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur de către un sobor de preoți și diaconi condus de Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, Înaltpreasfințitul Părinte Petru.

Protector al medicilor și tămăduitor al bolnavilor, Sfântul Mare Mucenic și Pantelimon, născut în Nicomidia, în jurul anului 275 după Hristos, este cinstit cu multă evlavie în fiecare an la data de 27 iulie, zi care amintește de martiriul său din anul 304, când a primit cununa muceniciei, dobândind astfel Împărăția lui Dumnezeu. Pomenit la 18 decembrie, Sfântul Modest, Patriarh al Ierusalimului, lauda ierarhilor şi a mucenicilor, este cunoscut pentru darul vindecării minunate primit de la Dumnezeu, pentru tămăduirea animalelor celor necuvântătoare.

Cinstitele moaște vor rămâne spre închinare la Sihăstria Putnei până în seara zilei de marți, 26 martie 2024.

Irina Ursachi

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava