Concert pascal
MOPAN Suceava

Managerul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dr. Alexandru Calancea, a anunțat că anul acesta vor începe investiții extrem de importante pentru modernizarea și dezvoltarea spitalului. „2023 va fi un an în care veți vedea efectiv buldozere și lopeți pe șantierele de la Spitalul Județean Suceava”, a spus Alexandru Calancea, care a adăugat că toate investițiile se realizează cu sprijinul Consiliului Județean Suceava. Calancea a făcut referire, în primul rând, la noul pavilion de oncologie de la spital. „Este o investiție majoră, de peste 10 milioane de euro. O investiție care va aduce o suprafață de aproximativ 4.590 de metri pătrați. O investiție care va aduce 45 de paturi pentru internare continuă, 18 paturi pentru spitalizări de zi, 12 paturi pentru îngrijirile paleative ale acestei specialități, dar și 8 paturi pentru aparținătorii pacienților. Și pot să spun că am fost abordați și avem interesul medicilor tineri rezidenți, tineri specialiști de la centre universitare pe specialitatea de oncologie care vor să se alăture echipei Spitalului Județean Suceava tocmai pentru că au auzit că punem accent și pe această specialitate, așa cum facem și pe toate celelalte și avem o investiție majoră de peste 10 milioane de euro demarată în acest an”, a declarat dr. Alexandru Calancea.

El a adăugat că Spitalul Județean împreună cu CJ Suceava au depus nu mai puțin de șapte proiecte pentru a fi finanțate și care au în vedere dezvoltarea spitalului. „Un proiect a fost și semnat. Este vorba despre fluidele medicale. Mai exact vom dota fiecare pat din spitalul nou cu oxigen astfel încât să nu mai fie nevoie, așa cum a fost în pandemie, de acele butelii de oxigen la patul pacientului. Și atunci noi vom avea această investiție de peste 3 milioane de euro din fonduri europene, cu sprijinul Consiliului Județean, care va aduce dotarea cu oxigen a fiecărui pat din spitalul nou. De asemenea vom repara și vom remedia, vom recalibra instalația sanitară acolo unde acest lucru o impune. Pentru că avem aparatură de ultimă generație, performantă, așa cum este în medicina nucleară și nu numai acolo care necesită o recalibrare a rețelei electrice”, a explicat managerul Spitalului Județean. El a adăugat că prin acest proiect se va monta și o instalație de aer condiționat centralizat și tratat. „Ne dorim cu toții ca în Spitalul Județean Suceava să avem un aer condiționat centralizat dar și tratat în anumite zone unde riscul propagării infecțiilor, a bacteriilor și virusurilor prin aer este unul mare. În același timp vom dota spitalul cu și mai multe detectoare de incendiu și vom centraliza într-o singură zonă unde avem activitatea serviciului P1 de situații de urgență. Și cred că sunt foarte puține spitale care beneficiază acest serviciu P1 pentru situații de urgență, pentru care Spitalul Județean Suceava are încheiat un contract cu o firmă specializată”, a declarat dr. Alexandru Calancea.

El a precizat că un alt proiect foarte mare este cel de reabilitare termică a spitalului nou, cu o valoare de peste 13 milioane de euro. „Avem în vedere schimbarea întregii tâmplării de la nivelul spitalului, creșterea dimensiunii materialului de anvelopare, schimbarea tuturor becurilor din spital cu becuri LED pentru a economisi cât mai multă energie electrică și montarea unei centrale pe cogenerare modernă care ne va duce în general la economisire de energie. Vom avea investiții majore în siguranța, în confortul pacientului, aparținătorului și angajatului Spitalului Județean în așa fel încât să ne putem desfășura cu toții activitatea într-un climat propice”, a afirmat Calancea. Managerul Spitalului Județean și-a exprimat speranța că și celelalte cinci proiecte aflate în analiză vor fi aprobate. „Sperăm să beneficiem de cât mai multe fonduri europene astfel încât dezvoltarea Spitalului Județean Suceava, așa cum s-a întâmplat în ultimii 10 – 12 ani, să continue, ba chiar să aibă un trend și mai ascendent decât a fost până în momentul de față”, a declarat dr. Alexandru Calancea, care a mai adăugat că tot la spital va fi reabilitată și rețeaua de apă potabilă.

El a mai apus că tot anul acesta vor începe și lucrările de reparații capitale la secția exterioară de psihiatrie a Spitalului Județean.

Dr. Alexandru Calancea anunță investiții masive pentru dezvoltarea Spitalului Județean Suceava. „2023 va fi un an în care veți vedea efectiv buldozere și lopeți pe șantierele de la spital”, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava